|
Într-o vineri,
după-amiază
in memoriam
dr. Mihai Pop,
director timp de 40 de ani
al Spitalului din Negrești-Oaș
Și cine putea
bănui
Că acel Iulie
smoală nelumească
Fusese sortit
capăt să pună
Drumului ce urca
spre Munții Oașului.
Bătăile inimii
încă se auzeau
Ca niște motoare
ambalate,
Pregătite să
cuprindă înălțimi.
O pasăre, în
zbor,
Ori coroana
regală a pădurii,
Atinseseră
elicea trupului.
Iar brațele, ca
niște aripi,
Încercau să se
desprindă,
Să plutească,
iarăși, deasupra
Încremenitei
întinderi.
Vara era spre
sfârșite,
Ori chiar
pierise într-o vineri, după-amiază. |
