Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 10 (468) Octombrie 2004

POEME

de

Anda MOCULESCU

Lecția diavolului

 

Diavolul este îndoiala însăși,

iar îndoiala arată că totuși, gîndim, își spuse Descartes,

apoi înmuie pana încă o dată și scrise:

Eu nu voi fi niciodată un diavol – sunt prea rațional

și rațiunea îmi spune să mă feresc, îmi dă o direcție

despre care știu că e adevărată deși nu o arăt nimănui

sau niciodată direct ca să nu mă confunde,

Doamne ferește, cu astronomul acela făcut scrum, pe rug,

ori cu celălalt care le-a spus că Pămîntul se învîrte

și pe urmă a jurat strîmb,

nemaivorbind de babele-vrăjitoare-homeopate

– dar ce știu ei ce e aia homeopatie,

doar nu era să le zic eu – niște sălbatici…

nu merită să murim pentru ei.

 

Bruno a fost un idealist, îl privește,

nici Galileo nici eu nu suntem de acord

cu metodele acestea extreme de a impune o idee;

parcă da Vinci de ce scria invers, cu mîna stîngă

și nu își arăta invențiile nimănui?

Lasă că descoperă singuri, pînă la urmă,

și avionul și parașuta și altele.

 

Se mai trezește din cînd în cînd cîte un nefericit

dornic să devină martir pe altarul științei

sau al artei sau al societății, în general.

Contribuie, adică, la progresul omenirii

iar omenirea trece peste cadavrul lui, înainte!

 

Ia să scriu eu lucrarea asta în franceză,

nu în latină,

poate mă cred ignorant și scap.

 

Diferență de caracter

 

Ea trecea ușor ca printr-un perete de sticlă,

fără să lase vreo urmă deasupra sau dedesubt,

nimeni nu-i simțea respirația, nu-i putea descifra

sensurile trecerii dintr-o lume într-alta,

de la sfîrșit către început.

 

El, în schimb, avea o sensibilitate aparte

pentru numerele 114, 253 și 105,

poate un pic și pentru numărul 57

– deși 57 a fost tare demult –

o experiență teribilă, vastă,

mai vastă decît un parc de autobuze,

cu tot cu liniile expres,

plus comunele din împrejurimi;

oricum, el socotea toate distanțele în centimetri

așa că ar fi putut face urgent înconjurul lumii

și încă îi rămîneau doi centimetri surplus.

 

Am văzut atîtea dansatoare stupide…

 

Am văzut atîtea dansatoare stupide care dădeau din buric,

Din blugii peticiți strategic, în fund,

Spre încîntarea băieților de pe margini, jilavi de poftă,

Cu coșuri mari pe obraz și cu mîinile în buzunare,

Dar încercînd să pară nepăsători la accesul de grație

Tocmai fiindcă știau că este un acces interzis –

 

Cinici de nevoie, nu din vocație,

Nici măcar din sictir – dulce timiditate a tipului dur/imatur

Cu capul plin de vise erotice culese din filmele vizionate

După ora de culcare a bătrânilor,

Genul care ține telecomanda cu o singură mînă

Îndelung transpirată,

Sau, mai bine, n-o mai ține deloc,

 

Genul care dă de băut ca să își facă un pic de curaj,

Genul care intră cu capul înainte, în viață,

Și, cîteodată, dă cu scăfîrlia de zid

Rînjind mefistofelic la poarta deschisă

Pe care a ratat-o din prea mare grabă,

Deși el pretinde că a fost o lipsă de interes

Bineînțeles, premeditată,

 

Genul care spune tuturor bancuri porcoase

Pline de clișee despre ‘femei’.

 

Trimite cuvîntul prin SMS

 

Sună-mă, sunt fierbinte

Numai pentru căsătorii în Germania

Via Italia, multiple facilități,

Plata la destinație.

 

Te simți singur(ă)?

Prietenii tăi sunt de acum

Mai aproape de tine,

Începe distracția adevărată!

 

Vino cu mine la telechat,

Masaj thailandez, aer condiționat,

Oferim companie domnilor generoși,

Cerem seriozitate.

 

Hai, schimbă-ți viața,

Cîștigă din start,

Urmărește bulinele,

Caută sub capac,

Răzuiește și completează,

Decupează talonul

Și, mai ales,

Trimite cuvîntul prin SMS!