Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 11-12 (469-470) Noiembrie-Decembrie 2004

ZILELE REVISTEI FAMILIA

Ediția a XIV-a

28-29 octombrie 2004

Andrei BODIU

Romanul veșnic tînăr

 

La unul dintre colocviile revistei „Familia”, cred că a fost cel din 2002, am afirmat că se întrevede un puternic reviriment al romanului românesc. Iată că evoluția pieței editoriale mi-a dat dreptate. Mai ales acest 2004 se anunță un an deosebit pentru proza românească, în special pentru roman. Ce anume a contribuit la această înflorire a romanului nostru? Trăim un moment de înflorire al romanului românesc? Este, pe de altă parte, și un moment de calitate pentru romanul nostru?

Criticii literari dar și publicul cititor s-a îndreptat, de-a lungul întregului deceniu trecut spre literatura memorialistică și către eseu. Exista o „foame” de document și documentar care a făcut ca cele mai comentate și, posibil, mai vîndute cărți românești să fie jurnalele și memoriiile, în primul rînd cele care povesteau cruda experiență a comunismului. Jurnalul fericirii, al lui Nicolae Steinhardt este, de exemplu, o carte care s-a publicat în ediții succesive și care s-a vîndut,cred, în zeci de mii de exemplare. Tot în tiraje majore s-au vîndut, cred, cărțile autorilor mai mult sau mai puțin interziși în timpul comunismului: Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu. Probabil că și acum cărțile de care vorbesc se vînd într-un ritm normal, ca și cărțile clasicilor. Nu mai există însă un boom al cărților despre care scriu. Sau nu mai sînt acestea cărțile centrale ale pieței cărții.

Cum s-a revigorat interesul pentru roman? Cred că sînt mai mulți factori importanți aici. În primul rînd piața cărții tinde să se normalizeze. Înțeleg prin normalizare o revigorare a ficțiunii, mai ales a romanului. Tîrîș-grăpiș societatea românească se îndreaptă spre matcă, adică spre lumea europeană căreia cultural îi aparține iar revigorarea ficțiunii, a romanului ține, după mine, de această normalitate. S-ar putea chiar ca normalitatea să fi fost chiar forțată puțin de personajul numărul unu al culturii românești scrise, care a devenit editorul. De viziunea editorilor români, a unor editori români, leg această revenire a romanului românesc în prim-plan.

Istoria editorială românească a cunoscut, în anul 2004, un fenomen fără precedent. El a fost generat de editura Polirom care a  publicat cu ocazia tîrgului Bookarest, șapte prozatori tineri: Ioana Baetica, T.O. Bobe, Cosmin Manolache, Adrian Schiop, Radu Pavel Gheo, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici. Inegale ca valoare, cărțile au avut un efect pe care nu știu dacă l-a scontat nici măcar maestrul din umbră al strategiei, Silviu Lupescu. Efectul ar merita cercetat și măsurat cu armele sociologiei literare. Mai întîi să observăm că tinerii prozatori au fost propuși pieței literare cu o vigoare fără precedent, cu surle și trîmbițe, după toate regulile de promovare occidentală. Nu știu cîte resurse a pus în mișcare Polirom dar cert este că  profesionalismul promovării nu a adus doar în prim-plan niște nume. Cum spuneam, aleșii sînt inegali, cărțile, unele dintre ele, sînt de calibru redus. Efectul, ca să revenim la el, a fost, după părerea mea, cel al bulgărelui de zăpadă. Acțiunea editorială a readus în prim-plan interesul pentru proza românească al, în primul rînd, editorilor. Paradoxal, chiar dacă tinerii au vrut să se separe de bătrînii literaturii, inițativa editurii Polirom a făcut bine tuturor. Acțiunea Poliromului, plasată în timpul tîrgului de carte Bookarest, a avut o excelentă forță de impact. Ea a fost, cred, cea mai vizibilă.

Pe de altă parte însă, o altă acțiune editorială care a contribuit la readucerea romanului românesc în prim-planul vieții culturale românești este cea pe care a realizat-o editura Humanitas pentru promovarea romanului lui Gheorghe Crăciun, Pupa Russa. Turneul de lecturi al autorului, însoțit de un muzician valoros, Mircea Tiberian, a fost o excelentă formă de promovare a romanului. Un alt exemplu pe măsură este strategia de promovare a cărților pe care o pune în aplicare editura Compania. Nu am insistat asupra modelului Compania, pentru că, deși e editura la care a apărut unul dintre romanele foarte bine cotate după Revoluție, Simion Liftnicul de Petru Cimpoeșu, editura nu a mai scos în față nici un autor de roman. Aș adăuga că e foarte probabil ca una dintre editurile care și-au făcut un nume și-un renume din publicarea literaturii române contemporane, Paralela 45, să investească mai mult și pentru promovarea romanelor românești contemporane.

Să observăm că ofensiva romanescă a lui 2004 este, în primul rînd un semnal al editorilor. Să observăm apoi că fără promovare un roman, oricît de bun, are puține șanse să răzbată la public. Să mai constatăm că Polirom, Humanitas sau Compania au dat un semnal clar că editurile românești interesate de beletristică se occidentalizează. Probabil că cine va face ca ele va cîștiga, cine nu, va trebui să descopere „nișa” de piață pe care să evolueze, forma prin care să se mențină în competiție. Numărul numelor care se vînd prin ele însele se va reduce continuu. Astfel, campania de promovare devine principalul mod de a vinde un roman.

Și cu valoarea cărții cum rămîne? m-ar întreba scepticii. Rămîne cum am vorbit, cum zis-a poetul . Adică un roman se va vinde cu atît mai mult cu cît va fi mai bun. Și mai bine mediatizat, bineînețeles. (Să ne amintim doar că romanul a fost și a rămas o specie prin excelență populară) Romanele proaste și bine mediatizate merg, precum ulciorul, o singură dată la apă. La a doua carte deja, lucrurile se cern și autorul mai este agreat doar dacă scrie foarte bine sau are succes. Aceasta este, probabil, tactica oricărei edituri care investește enorm în promovare. Cred că a trecut timpul cînd editura lăsa mediatizarea cărții tot pe seama scriitorului. Circuitul romanului devine, astăzi, o ecuație din care fac parte : editorul, scriitorul, cartea, mass media și publicul.

Și, dacă tot se pune problema valorii, criticul literar, ce păzește?