Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 9 (467) Septembrie 2004

E-ZINE

de

Mircea PRICĂJAN

Un război la marginea pustiului

 

În ultima vreme pe orice Forum ați intra nu se poate să nu întâlniți numele lui Ovidiu Bufnilă sau măcar unul dintre numeroasele sale nick-name-uri (Meduza e printre favorite). Pentru cei care nu-l cunosc, trebuie spus că Ovidiu Bufnilă este, în literatura SF românească, un adevărat fenomen. Dincolo de romanele și eseurile pe care le-a publicat înainte și după Revoluție (dintre care multe au fost răsplătite cu importante premii literare), Ovidiu Bufnilă a devenit în ultimii ani un cruciat al „internetului vălurit”, cum îi place să spună. A înființat, cred, cele mai multe reviste virtuale (pe care, însă, le-a și părăsit la scurtă vreme, predându-le altor scriitori-navigatori), a pus bazele a n grupuri de discuții (și ele abandonate la fel de repede altor own-eri) și, mai interesant, a generat o adevărată isterie în masă printre tinerii aspiranți la statutul de scriitor SF.

Avangadra (www.avangarda.bn.ro), despre care am ales să scriu acum, este cea mai recentă creație a lui Bufnilă. A fost înființată cândva pe la începutul anului 2003 împreună cu web-designer-ul Marian Țarălungă (același care a conceput și alte site-uri-revistă: SFera, Wordmaster și Imagikon). Pentru scurtă vreme chiar subsemnatul a funcționat ca redactor-șef, în prezent „postul” fiind ocupat de Marius Damian — sub denumirea de „key-holder”. Din redacția actuală mai face parte doar Radu-Ilarion Munteanu.

Pe scurt, Avangarda se dorea la început un e-zine pe modelul Wordmaster și Imagikon (care apăreau în limba engleză), se dorea o replică a acestora în limba română. Conceptul bufnilian de avangardă se distanța (și încă se mai distanțează) de vechiul concept pe care toată lumea îl cunoaște. Pentru Ovidiu Bufnilă, avangarda e o mișcare strict internautică, de afișare a autorului de literatură SF, care neagă tot ce a fost (de multe ori, însă, fără a ști măcar ce-a fost) și-și pune încrederea în tot ce va fi. Este, la o adică, un soi de postmodernism privit într-o oglindă cu ape schimbătoare. Un text recent scris de Bufnilă și publicat de Avangarda se numește „Literatura sau Ficțiunea: Marea Provocare în Era Complexității”. Nimic nou, am fi tentați să spunem, noi cei obișnuiți cu stitlul Bufului, însă reacțiile unor nume importante – reacții profund îndreptățite, mă grăbesc să adaug –, ne fac să acordăm o atenție sporită subiectului.

În primul text, intitulat „Conjugarea Fanteziei cu Rigoarea” și semnat de unicul redactor al e-zine-lui, Radu-Ilarion Munteanu ne spune: „Îl iubesc pe Bufnilă, ca pe un veșnic tânăr și ferice, cu riscuri superb asumate, îl apreciez ca pe un ferment superactiv al stării colective de ceea ce el numește insurgență. Bufnilă e un bărzăune a cărui frecvență pterodinamică e acordată pe cea de dislocare a tartrului ideatic, acumulat ca efect al principiului creșterii entropiei. Ergo – mi se pare rațional să dirijez energia eliberată ca urmare a generoasei sale funcții incontinente, nu ca să-l contrazic cu orice preț, ci ca să-i servesc drept feed-back cu valoare de test de anduranță.” La afirmația contradictorie a lui Bufnilă cum că postmodernismul ar fi murit, același R-I Munteanu răspunde în scris: „Postmodernismul a murit. Riscantă afirmație, câtă vreme nici nu avem o accepțiune nu unanim, dar baremi cât mai largă asupra conceptului. Pare un sofism afirmația mea, dar nu e: pentru ca ceva să poată muri, trebuie să fi trăit. Iar ceva care trăiește este, totuși, mai mult sau mai puțin înțeles. Imo, postmodernismul mai are de trăit cel puțin până ce ipistatul i-o putea explica, metaforic vorbind, lui jupân Dumitrache ce-i cu postmodernismul. Sau, la rigoare, conu Leonida - Efimiței. Abia apoi se poate gândi la testament.” Și, ca un corolar, referindu-se chiar la dihotomia anunțată de Bufnilă în titlul articolului său, redactorul de la Avangarda conchide: „Eu văd literatura, cea de ficțiune y compris, cea SF cu precădere, simultan ca un act și un produs demiurgic, iar ficțiunea nu mai mult de o dimensiune și simultan un germene al literaturii.”

Un al doilea text care merită toată atenția îl semnează Horia Nicola Ursu. Scriitorul și traducătorul din Satu Mare este mai tranșant, mai direct, începând chiar și din titlu: „Cruciada bufniliană sau Despre lipsa de criterii”. Editor al revistei Ficțiuni și director al editurii Omnibooks, amândouă specializate pe publicarea literaturii SF&F, Horia Ursu afirmă în cunoștință de cauză: „Anunțați pe mii de canale că sînt liberi să se desfășoare, că nu contează unde publici și ce publici, important e doar să te afișezi, junii aspiranți își închipuie că, atunci cînd te adresezi unei reviste, redactorii ei ar trebui să cadă în genunchi și să facă temenele, mulțumindu-ți pentru infinita-ți mărinimie de a-i gratula cu înțelepciunea textelor tale și grăbindu-se să își scoată banii din buzunare pentru a le publica.“ Fără nici un adaus, continuu să vă ofer: „Prin inundarea canalelor de exprimare a diverselor interese ale internauților (adică a forumurilor de discuție de orice fel, de la cele cu preocupări gastronomice, politice, literare, automobilistice sau de puericultură) cu miliarde de biți de text netrecut prin filtrul estetic, cu discuții sterile și autopropagandă agresivă de doi bani, rezultatul cruciadei lui Bufnilă va fi dezastruos: o respingere apriorică a tot ce ține de science fiction și fantastic, un hohot de rîs universal și o arătare cu degetul a celor care se compromit, dîndu-și în petec sub aceste etichete.” În încheiere, cu aceeași tranșanță, dl Ursu dă iarăși dovadă de-o bună înțelegere a situației: „Și «daciada» sefistă a lui Mironov și cruciada lui Bufnilă sînt semne ale aceleiași suficiențe mediocre, generatoare de ignoranță și ignorare din partea mediilor culturale autentice. Ghetoul în care este închis SF-ul li se datorează în mare măsură. Și, departe de a-i sfărîma zidurile, Bufnilă și ai lui nu vor reuși decît să le fortifice.”

Am citat doar două texte din secțiunea Cafeneaua digitală a Avangardei, trag nădejde însă că extrasele sunt edificatoare pentru ceea ce se întâmplă în lumea SF-ului românesc, care, din păcate, există mai mult doar prin aceste discuții decât prin texte de adevărată literatură. Excepțiile, care desigur există, nu fac decât să-mi confirme spusele.

 

mirceapricajan@gmail.com