Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 1 (471) Ianuarie 2005

CRITIFRICȚIUNI

de

Ion SIMUȚ

Eminescu în 10 poeme

 

E inelegant să comentezi cronicile literare dedicate cărții tale. E un principiu ele

La aniversare, se discută despre Eminescu cu două mari temeri: festivismul și căderea în clișee. A devenit chiar foarte puternic și amuzant clișeul luptei cu clișeele, atât de steril încât declarantul nu mai poate spune nimic altceva decât că Eminescu e victima clișeelor. Ceea ce nu e decât în foarte mică măsură adevărat. Depinde ce-ți propui să discuți și cu cine, căci e foarte la îndemână să intri în subiect, cu condiția să vrei și să fii pregătit. Despre Eminescu, la aniversări, până și specialiștii discută amatoristic, devenind superficiali din dorința de a fi agreabili și simpatici. Am constatat asta îndeosebi la emisiunile culturale TV, care vor să pună deodată toate problemele, să-l discute pe Eminescu „în ansamblu” și foarte pe deasupra. Se cerea urgent, într-o astfel de emisiune, lectura integrală a lui Eminescu, în toate compartimentele operei. Ar fi nevoie (ceea ce e adevărat) de o astfel de interpretare integratoare. Dar (să fim realiști) cine a mai făcut-o de la G. Călinescu încoace? Stă la îndemâna oricărui eminescolog – oricât de emerit – o lectură critică integrală? Ceea ce nu înseamnă însă că această aspirație nu trebuie să existe. Mă întreb, totuși, cine ar putea-o îndeplini. Iată o întrebare posibilă pentru o discuție aniversară, care ar da ocazia și unui bilanț sever al eminescologiei.

După umila mea părere, o altă întrebare interesantă ar fi: care este miezul operei eminesciene? Stă acest miez într-un mănunchi de opere (poezie, proză, dramaturgie și publicistică) sau într-o figură a spiritului creator, adică într-o obsesie sau într-un mit personal al imaginarului eminescian? Să zicem că ar sta într-un mănunchi de opere. Care ar fi acestea, alese din întreaga întindere a creației eminesciene? Să găsim un Eminescu esențial – concentrat într-o sută sau două sute de pagini – ar fi un obiectiv foarte angajant pentru un eminescolog. Dar se poate pune problema – cum am și încercat să mi-o formulez – și a miezului poeziei eminesciene (deci, numai a poeziei). Exigențele studiului didactic ne obligă la o asemenea limitare. Dezvălui aici dialogul epistolar pe care l-am avut pe această temă cu Ioana Bot, titulara cursului Eminescu la Facultatea de Litere din Cluj. Împrejurările și scopurile vor rezulta din scrisori. Să mai spun doar că acest proiect, al unui Eminescu în 10 poeme, propus Editurii Dacia, nu s-a realizat deocamdată.

Oradea, 27 octombrie 2002

Dragă Ioana,

 

Am crezut că ești plecată și în acest an, din moment ce nici într-o împrejurare clujeană nu ne-am întâlnit.

Voiam să-ți propun de multă vreme realizarea unui volum de utilitate didactică pentru Editura Dacia:

Eminescu în 10 poeme,

într-o colecție în care au apărut până acum Ion Barbu în 10 poeme de Mandics György, Bacovia în 10 poeme de Vasile Fanache și urmează să apară (îndată ce va fi gata) Lucian Blaga în 10 poeme de Ion Pop [între timp, a apărut, în 2004, n. n.]. După cum observi, în fiecare caz am apelat la specialiști. Îți propun să realizezi volumul despre Eminescu la dimensiunile de 80 de pagini (ideal), adică aproximativ 160.000 de semne.

Planul, organizarea volumului au o structură relativ identică, dirijată de modul de prezentare a poetului în manualele alternative pentru clasele a XI-a și a XII-a. Astfel:

– o introducere generală poate cuprinde următoarele subpuncte distincte:

               – epocile de creație;

               – romantismul eminescian;

               – miturile poetice fundamentale;

               – importanța în istoria poeziei;

– analiza celor zece poeme, transcrise integral și urmate, pe rând, de un comentariu, după exigențele noii programe; pentru alegerea celor zece poeme trebuie neapărat consultate manualele alternative din cei doi ani: clasele a XI-a și a XII-a. Pentru Luceafărul mă gândesc să consacrăm un volum special, în colecția paralelă Biografia unei capodopere. Memento mori nu se mai studiază. Manualul de a XI-a coordonat de Eugen Simion include:

1. Epigonii;

2. Sonete;

3. Revedere;

4. Scrisoarea I;

[Luceafărul – la care am zis că renunțăm, în vederea unui volum special]

5. Glossă;

6. Odă (în metru antic);

7. Rugăciunea unui dac.

Manualul de a XII-a coordonat de Eugen Simion adaugă:

8. Freamăt de codru;

9. Atât de fragedă.

Nu am la îndemână celelalte manuale, care trebuie văzute neapărat. Sumarul proiectatului volum e aproape gata, alegând o a zecea poezie, care poate fi:

10. Sara pe deal – sau

      Floare albastră  - sau

      Melancolie  - sau

      Călin (File din poveste)  - care se studiază acum în clasa a VII-a.

O discuție despre… canonul poetic eminescian merită purtată chiar în introducerea cărții tale, unde să explici opțiunile și dificultatea alegerii în limita convențională de 10 poeme, conformă colecției; cu această ocazie se pot spune câteva cuvinte despre (se pot chiar analiza pe scurt) alte poeme, care nu vor figura în sumar.

În final, e necesar un subiect de sinteză, care să bată înspre Eminescu – poet național și universal. Eu mă gândesc la un titlu cum ar fi Deschiderile romantismului eminescian. Dar evident că decizia îți aparține.

Încheierea volumului aparține bibliografiei: a. ediții recomandate (ediții recente, accesibile, pe lângă cele de bază, obligatorii); b. referințe critice (nu mai mult de 30-40 de titluri de cărți esențiale, fără extrase, pentru că nu mai e loc).

Volumul trebuie gândit de la un capăt la altul pentru elevii de liceu și pentru profesorii lor, cu un limbaj accesibil, clar și concis – stil care îți e prea bine cunoscut din activitatea universitară, pe care o desfășori cu atâta strălucire și prestigiu.

Te rog să înțelegi tot ce am scris până aici ca pe o convorbire colegială, în care ceea ce am spus eu trebuie acceptat numai ca un punct de vedere cu funcție de confruntare și relaționare.

Te rog mult, insistent și respectuos, să te decizi pentru realizarea acestui volum, spre faima ta și a colecției.

Cu cele mai bune gânduri și urări,

Ion Simuț

 

P. S. Despre termene și contract, discutăm la Cluj, în prezența editorului, care îndeplinește mandatul economic al cărții.

 

Colega mea echinoxistă Ioana Bot mi-a răspuns după o perioadă de meditație și după ce a încercat să-și înfrângă scepticismul în legătură cu o astfel de întreprinderi editoriale.

 

Cluj, 1 decembrie 2002

Dragă Ioane,

 

Între cele 1001 de treburi ale minunatului nostru cotidian, am reușit să închei „prima documentare” legată de sumarul volumului Eminescu în 10 poeme. Înainte de a face o ofertă în bună formă (e nevoie?), prefer să îți prezint opțiunile mele și, eventual, să discutăm asupra lor. Menționez că am revăzut cu mare atenție toate cele trei serii de manuale alternative, nu doar pe cele sugerate de tine și coordonate de Eugen Simion (mie mi se par, de altminteri, cele mai vulnerabile dintre toate). Am discutat, apoi, îndelung, cu colegele mele, bune profesoare de liceu pe-aici; cu ele am obiceiul să mă consult întotdeauna când pornesc a face câte ceva pentru elevi, și mi se pare că profitul e însemnat. În sfârșit, ieri am mai discutat cu dra Georgeta Antonescu, care îmbrățișa – și ea – opțiunile mele. Să rezum, așadar.

1. Probleme de principiu:

– Toate cele trei serii de manuale trebuie avute în considerare, precum și programa.

– Pentru viitoare „biografii ale unei capodopere” merită să te gândești nu doar la Luceafărul, ci și la ciclul Scrisorile (a cărui unitate ar reieși astfel și s-ar – poate – termina cu eternele fragmentări) și, cred, la Memento mori (care e, în sine, enorm și nu cred că încape în acest „10 poeme”, cu toate problematicile pe care le implică).

– Selecția mea pleacă de la ideea de a ilustra 10 forme poetice (specii) diferite în creația lui Eminescu și, deci, de a privilegia aspectul stilistic-figural-generic (care mi se pare cel mai interesant la Eminescu), în locul nivelului exclusiv tematic (al lui „despre ce e vorba în poem”), pe care considerațiile din Introducere l-ar atinge suficient. Ceea ce nu înseamnă că l-aș ignora – pe acesta din urm㠖 în analiză, Doamne ferește! Dar eu cred foarte tare că poezia (în genere) e interesantă nu pentru că e „despre”, ci pentru că este… într-un anume fel/mod/formă expresivă.

2. Sumar posibil (mergând pe urma sugestiilor tale):

I. INTRODUCERE

1. Eminescu în istoria poeziei românești (romantism, postromantism, mutații ale canonului) și  in aeternitatis (marele clasic, poetul național);

2. Romantismul eminescian, perioadele de creație;

3. Teme poetice majore (Conceptul de „mit” mi se pare prea vag în context);

4. Ars poetica și concepția despre poezie.

 

II. ANALIZE (nu neapărat în această ordine!)

1. Idila (Stau în cerdacul tău – 1 manual)

2. Elegia (Atât de fraged㠖 2 manuale)

3. Poezie pe model folcloric (Revedere – 1 manual)

4. Oda (3 manuale)

5. Glossa (3 manuale)

6. Sonetul (Afară-i toamnă… - 3 manuale)

7. Meditația/poezia filosofică (Cugetările Sărmanului Dionis – 1 manual)

8. Ars poetica (Epigonii – 1 manual)

9. Poemul epico-fantastic (Călin – file din poveste)

10. Testamentul liric (Mai am un singur dor)

 

III. CONCLUZII: Deschiderile romantismului eminescian

                          Modernitatea poeziei lui Eminescu

 

Aștept cu nerăbdare comentariile tale. Aș putea preda volumul (dischetă, Word etc.) spre Paști, 2003. Sper să putem definitiva cât mai repede sumarul. Precum vezi, selecția textelor îmi permite să ating și o mare diversitate tematică. Doar două texte nu se regăsesc în manuale (și e păcat, după mine, că au dispărut: sunt suporturi didactice excepționale). Desigur, dacă accepți acest sumar, va trebui să ne grăbim și cu „biografiile capodoperelor” (care lipsesc de-aici).

Pe curând, dară. Nu mai ai drum încoace?

Cu prietenie,

Ioana Bot

Iată o posibilă bază de discuție pentru canonul didactic al poeziei eminesciene. Nu mai lungesc vorba, dar amintesc de existența altor cărți bune ca utilitate didactică pe tema unui Eminescu esențial în poezie, antologii însoțite de interpretări a căror selecție nu se oprește însă la doar 10 poeme:

Mihai Eminescu, Luceafărul și alte poezii, antologie, analize, interpretări, sinteze de Florin Mihăilescu, Editura Floarea darurilor, București, 1995;

Mihai Eminescu, Constelația Luceafărului. Sonetele. Scrisorile, editate și comentate de Petru Creția, Editura Humanitas, 1994;

Un caz aparte îl constituie o foarte bună carte consacrată exclusiv poemului emblematic: Mihai Eminescu, Luceafărul, tabel cronologic, prefață, comentarii și bibliografie de Marin Mincu, Editura Albatros, București, 1978; ediția a II-a: Mihai Eminescu, Luceafărul – poem al visului romantic, Editura Pontica, Constanța, 1996.

O discuție specială ar merita volumul recent al lui Caius Dobrescu, Mihai Eminescu. Imaginarul spațiului privat, imaginarul spațiului public, colecția „Canon”, Editura Aula, Brașov, 2004, unde criticul analizează un Eminescu esențial, captat din întreaga creație, nu numai din poezie.

Am fost destul de surprins când, la o emisiune televizată ce avea invitați doi exegeți ai operei eminesciene, aceștia nu s-au învrednicit să recomande, la solicitarea moderatorului, nici un volum de critică din ultimii cincizeci de ani, utilizabil de către profesorii de română, sub pretext că tot ce ating aceștia din urmă transformă în clișee în fața elevilor. Ceea ce dovedește păgubosul aer de superioritate al unor universitari față de profesorii de liceu. Aici stă o parte din critifricțiunea acestui articol.

Dimpotrivă, colega mea Ioana Bot avea toată încrederea că prin volumul Eminescu în 10 poeme, la care ne gândeam împreună, s-ar fi dovedit utilă, ca ghid de lectură, atât elevilor cât și profesorilor de liceu. Păcat că editorul nostru nu ne-a mai susținut încre­derea (dar dacă o va face, totuși?). În această constă cealaltă parte din critifricțiunea acestui schimb epistolar.