Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 1 (471) Ianuarie 2005

CRONICA LITERARĂ

de

Ioan MOLDOVAN

Antologia poeților echinoxiști

 

Poeții revistei Echinox - Antologie (1968-2003) de Ion Pop, vol. I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004

 

Într-o prefață deopotrivă elocventă, elegantă și exactă, Ion Pop, cunoscutul și admirabilul poet, critic și Director al „Echinox”-ului într-o perioadă de apogeu, dezvăluie rațiunile și specificul acestei antologii a poeților echinoxiști. Pentru cei care cunosc cât de cât „Echinox”-ul clujean faptul că Ion Pop și-a asumat această sarcină nu va fi deloc prilej de uimire. Nimeni nu cunoaște mai bine istoria generală și în detalii a revistei și a grupării. Cred că nu există poet echinoxist  - de la începuturile matlasate de-acum în legendă ale revistei, până în prezentul imediat – despre care Ion Pop, în critic, să nu fi scris cu o atenție în care tandrețea confraternă se asociază întotdeauna cu exigența critică și cu precizia plasării în context a subiectului. Prefața însăși a antologiei de față este, în fond, un adevărat studiu asupra locului pe care una dintre cele mai compacte și longevive „școli” literare contemporane îl deține în configurația generală a literaturii române din a doua jumătate a veacului al XX-lea, în special după așa-numita „generație ’60”, a lui Labiș și Nichita Stănescu.

Volumul I al antologiei, cel care selectează versuri ale poeților de limbă română, va urma un al doilea, cu texte, în original și în traducere, ale poeților unguri și germani din gruparea echinoxistă, precum și cu note bio-bibliografice pentru ansamblul lucrării. Ion Pop a selectat doar texte apărute în paginile revistei, socotind c㠄ieșiți din atmosfera de atelier a revistei, poeții care s-au exersat și format aici nu mai puteau fi ‚obligați’ să stea sub eticheta unei ‚mărci controlate’, ei urmându-și firesc, de la un punct încolo, ‚singuri destinul’, ca și cuvintele din versul mllaarméan al lui Nichita Stănescu.” „Oricum, precizează Ion Pop, e un motiv de satisfacție constatarea că multe dintre certificatele de autenticitate a acestor voci au ca argument și o parte dintre producțiile poetice tipărite, în românește, în maghiară și în germană, în revista studenților de la Universitatea transilvană, începând cu decembrie 1968.” Criticul consideră c㠄formula, atât de mult vehiculată astăzi a ‚multiculcuralității’, a avut în ‚Echinox’ unele dintre primele, la noi, întrupări semnificative.”

O primă versiune a acestei culegeri fusese pregătită în urmă cu douăzeci de ani, în 1983, când tripleta Ion Pop – Marian Papahagi – Ion Vartic a fost obligată de către forurile de partid să abandoneze conducerea „Echinox”-ului.

Ion Pop procedează la o analiză convingătoare a aportului pe care fiecare dintre secvențele temporale „echinoxiste” l-a avut la mișcările generale ale poeziei românești contemporane, de la cea a primei vârste (1968-1978), „sub semn ‚estetizant’, ‚manierist’ și ‚livresc’, de interpretat însă, în înțelesurile pozitive ale acestor termeni” (Dinu Flămând, Ion Mircea, Adrian Popescu, Mariana Bojan, Aurel Șorobetea, Horia Bădescu, în vecinătate fiind Nicolae Diaconu, Alexandru Pintescu, Vasile Sav, Ștefan Damian, Radu Ulmeanu), la cea a poeților născuți imediat după 1950, adică a celor catalogați mai apoi drept „optzeciști”, caracterizată, la unii ori la alții,  prin tendința demitizantă, realismul notației, refuzul transcendenței de tip romantic, neoexpresionism ( Ion Cristofor, Al Cistelecan, Virgil Mihaiu, Ioan Moldovan, Mircea Petean, Augustin Pop, Aurel Pantea, Ion Mureșan, Andrei Zanca, Emil Hurezeanu,  Viorel Mureșan, Octavian Soviany, Dumitru Chioaru, Ioan Milea, Traian Ștef, Ion Urcan, Nicolae Băciuț, Virgil Leon,Marta Petreu, Șefan Melancu) , până la poeții deceniului imediat post-decembrist interesați, cum spune antologatorul,  de „discursul poetic autenticist afișat substanțial alimentat  de un depozit de stiluri reciclate din diverse epoci de culturㅔ (Ruxandra Cesereanu, Letiția Ilea,, Luminița Urs, Adrian Suciu, Orlando Balaș, Radu Afrim, Rareș Moldovan, Ștefan Manasia). Pentru fiecare dintre „vârstele” „Echinox”-ului Ion Pop numește reprezentanți cărora le formulează concis, expresiv, comprehensiv poetica. Formulările lui Ion Pop pot fi utilizate oricând ca embleme de identificare a poetului în mulțime. Bunăoară, Dinu Flămând  e un poet „reprezentativ la care teluricul și carnalul, somptuosul imagistic și notația directă a imediatului sunt puse în ecuații atent cântărite”;  sau „De un franciscanism fraged, poemele lui Adrian Popescu își împart lirismul între emoția palpării obiectului concret, receptat cu simțuri împrospătate, și un orizont de proiecții arhetipale”; „Mariana Bojan aduce în poezie o sensibilitate ce mimează, cu rafinament de plastician (poeta e și un înzestrat pictor) o candoare elementară, într-un univers ‚minor’, de suavități vulnerabile…”; „Dan Damaschin, cu un început de gestică ritualizată și un imaginar al transparențelor și materiilor fragile, ce vor deschide calea spre poezia sa de culoare religioasă”; la Aurel Pantea „curajoase proximități de abstracțiuni și materii dense până la opacitate configurează un peisaj insolit, în care programul ‚optzecist’ al ontologizării limbajului atinge un fel de expresie ‚literală’, sintaxa realului ajungând să se identifice celei a frazei poetice în curs de dificilă ordonare”; „Un narcisism amar-sarcastic dă măsura alienării ființei și a conștientizării ei dureroase” în poezia Martei Petreu; „Atmosfera de ospiciu și de coșmar oniric grotesc domină scrisul ‚izgonitului din poezie’ Ion Mureșan” etc.

Sunt antologați 78 de poeți care au trecut într-un anume răstimp, de a lungul a peste trei decenii, prin atelierul paginilor echinoxiste, un veritabil „Athanor transilvan”, cum spune Ion Pop, unii dintre ei „participând în chip substanțial la mișcarea poetică românească a acestui timp”.