Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 1 (471) Ianuarie 2005

LITERATURA IDENTITĂȚII

 

Brian McCABE

O nouă alianță

 

Un loc mai bun

 

Dougie își bea ceaiul stând în picioare lângă radio, cântând împreună cu „Animalele” – „Tre’ să scăpăm din locu’ ăsta, chiar dacă-i ultimu’ lucru pe care o să-l facem vreodată”.

Maică-sa intră în bucătărie cu ochii ei scandalizați, măriți de lentilele groase ale ochelarilor și stinse radioul. „Gălăgia dracului!”, bombăni ea.

Își scosese bigudiurile din păr și începu să-l perie aruncând câte o privire în oglinda micuță și rotundă de pe pervaz, la care se bărbiereau bărbații. Era o oglindă rotundă care se balansa atârnată de o balama. O parte era convexă, cealaltă concavă. Învățase asta la fizică. Partea concavă era spartă. Tatăl lui folosea oglinda pentru bărbierit. Surorile o foloseau când se machiau și își aranjau părul. Toate aceste lucruri le făceau mai degrabă în bucătărie decât în baie, pentru că în bucătărie era mai cald. Adeseori  se întreba dacă și alte familii încălzeau bucătăria lăsând deschisă ușa camerei unde era soba. Nu părea un lucru normal.

 

„Mă, băiete, ia aici niște mărunțiș de cheltuit în Franța.”

Luă banii și îi îndesă în buzunar. Deși făcuse economii în ultimele trei luni, ceilalți copii aveau cu ei mult mai mulți bani decât el. Și-i făcuseră vânzând batoane la școală, în pauza de masă . O convinsese și pe mama lui să facă, atâta doar că ale lui nu se întăreau pentru că, având un aragaz cu butelie, nu le putea găti la foc atât de mic pe cât se cerea. Nimeni nu vroia batoanele lui moi. Trebuia ori să le mănânce el, ori să le dea pur și simplu. De ce nu putea avea și mama lui un cuptor electric ca și mama lui Neil? Nu era decât un alt exemplu al lucrurilor lipsă din viața lui.

 

Blocurile de patru etaje erau de un alb murdar, înconjurate de pământ  roșietic cu petice neregulate de iarbă uscată și istovită. Nu erau nici pe departe asemeni caselor cu grădini din Dryburgh. Astea semănau mai mult cu apartamentele ieftine din Craigmillar, cu excepția faptului că aveau balcoane micuțe și obloane la ferestre.

 

„Chausseurs?” Dougie nu-și putea imagina ce dumnezeu vroia să-i zică. Continua să gesticuleze și să-și ridice piciorul în aer atingându-și cu mâna pantoful.

„Mama roagă să, ăăă… să-ți scoți pantofii”, spuse Antoine. „Regarde, comme ça”. Se aplecă și începu să-și dezlege șireturile pantofilor lui negri lustruiți puternic, cu vârfuri pătrate.

Dougie nu vroia să-și dea jos pantofii. Șosetele lui erau găurite mai mult ca sigur, și după călătorie miroseau ca un canal. Totuși, se părea că trebuie să o facă. Și-i dădu jos iar mama începu să râdă și să bată din palme.

„Biine! Voilá!”

Apoi îi spuse ceva lui Antoine care traduse: „Ai în bagaj… les pantouffles?”

„Pantouffles?”

„Nu știu acest cuvânt în engleză. O să-ți arăt.” Dougie se uita cum Antoine scoase din dulap o pereche de papuci de casă din piele. Îi ridică și-i spuse, „Pantouffles”.

„Ah, papuci de casă”

„Ah, da? Papuci de casă. Ai papuci de casă în geanta ta?”

„O, nu, nu am papucii de casă.”

Mama începu să se uite îngrijorată. „Il n’a pas de pantouffles

Antoine îi făcu semn să tacă și îi spuse lui Dougie: „E okay, Doogee”

„Oui, oui, is okay!” Spuse mama.

„O să-ți împrumut papucii ăștia”, spuse Antoine. „Mai am o pereche de papuci de casă. Ia tu. Trebuie… porți acești papuci de casă, te rog. Pentru că, vezi tu, mama are o podea foarte scump㠖 tu comprends?”

Dougie își vârî picioarele în papucii de casă.

Înclinându-și capul, mama începu din nou să bată din palme.

 

Prăjitură ca asta nu mai mâncase niciodată. Cel mai apropiat lucru cu care putea să o asemene în Scoția era „prăjitura de vanilie” – un fel de napolitană din două foi de aluat pufos cu o bucată mare fără formă de cremă de ouă, lapte și zahăr între ele și o crustă înghețată pe deasupra. Prăjitura cu care se îndopa acum se putea să fi fost făcută, în mare, după aceeași rețetă, poate era versiunea franțuzească, dar avea un gust total diferit. Foile de aluat erau crocante și subțiri și aveau gust de miere și nuci. Crema dintre ele nu era doar cremă de lapte ci era catifelată și cremoasă și avea un gust de ceva – poate era vanilie adevărată.

 

Scobindu-se între dinți, tatăl începu să râdă și strigă: „Oh, entendez. Un repas magnifique! A dit le gourmet sans pantalons!”

Mama îi făcu din nou semn să tacă spunând cu vocea ei melodioasă: „Oh, pas du tout. Merci, Du-qui”. Tăie o felie triunghiulară de ceva galben acoperit de o pieliță albă, o așeză pe o farfurie împreună cu niște biscuiți și o puse în fața lui.

Antoine zise: „Și acum să terminăm masa … cu brânza.”

„C’est le fromage, Antoine – oui

„Da, sigur. Le fromage. Îți place Camembert?”

„Ă… niciodată n-am mai mâncat așa o brânză.”

Mama întrebă, „Il n’a gouté jamais le fromage

Antoine traduse: „Doogee … mama a întrebat… niciodată nu ai… gustat brânză?”

„Oh, oui … dar în Scoția brânza este tare … le fromage est dur, et … orange

 

„Ce-ai? ” spuse Neil. „Nu ți-o plăcut ceaiu’ franțuzesc? Bune „cipsuri”, nu? Întoarse o pagină din albumul de timbre și spuse: „Congo Belgian. E foarte caraghios cum le servesc pe toate separat, nu? Prima oară pun pe masă niște salată. Am crezut că o să m-aleg numa’ cu atâta așa că am mâncat două farfurii. Apoi, mi-o dat ceva pește… nu era cu unt, și-ți zic, Dougie, încă avea cap!”

„Tacă-ți gura!”

„Îi adevărat. N-am putut mânca. Se tot uita la mine din farfurie. Apoi o venit‚ cipsurile’ și carnea…nu-ș’ ce carne o fost, da’ n-am mai mâncat așa carne până acuma. În mijloc era roz. Apoi brânza aia...”

„Tacă-ți gura!”

„În mijloc era moale ca un jeleu, și mirosea ca...”

Dougie îl pocni zdravăn peste mână.

„Neil!” strigă apucându-i mâna: „Ce-i cu tine?”

„Io am vomitat după masă. Poate o fost din cauza vinului pe care mi l-or dat!”

 

Neil intră într-un spasm de râs tăcut, arătându-și dinții galbeni și gingiile sângerii.

„E o poreclă”, spuse Dougie, „da’ nu i-o spui în față”.

„Față? Poreclă?” spuse Antoine. „C’est comme le soubriquet. Și, ăă… ce înseamnă?”

Neil de-abia că putea să spună ceva de atâta râs: „Înseamnă puță de bou.”

Dougie observă mușchiul de pe maxilarul lui Antoine încordându-se, mișcându-se în sus și în jos ca și cum ar fi scrâșnit din dinți. Părea că-l supără situațiile de genul ăsta, când sensul vreunui cuvânt nu îi era clar.

 

Dougie puse „Not Fade Away”, de The Stones – Christian părea să aibă propriul lui casetofon în cameră. Stăteau toți pe pat și ascultau. Apoi Neil puse piesa lui preferat㠖 „She Loves You”. După ce se termină, Antoine spuse că preferă Beatles.

„Și eu. Moi aussi”, spuse Neil.

Antoine aprobă dând din cap, satisfăcut că își câștigase un aliat. „Vezi, Doogee? Și Neil preferă The Beatles.”

Dougie era obișnuit cu o astfel de situație, dar știa că n-avea rost să-i contrazică. „Dar ce zice Christian?”

Christian, tot îmbufnat în urma umilinței îndurate, scutură din umeri spunând: „Pff. Sais pas

Antoine spuse: „Trebuie să te hotărăști, Christian. Ce preferi – The Rolling Stones sau The Beatles?”

Christian pufni, apoi prinse privirea lui Dougie și văzu șansa de a-l contrazice pe Antoine și de a face o nouă alianță. „The Rolling Stones.”

 

Întâlnindu-mi prietenul

 

Antoine stătea pe canapea cu genunchii depărtați, uitându-se încruntat prin cameră. „Ce să facem în seara asta, Doogee?”

Și el se întreba același lucru – ce ar putea face împreună cu Antoine. Nu se organizase nimic pentru prima seară. Miercuri, Flossie trebuia să-i ducă la Edinburgh să vadă Castelul. Vineri, Peezle organizase un dans la clubul pentru tineri. În afară de aceste lucruri, ce se putea face?

„Aș putea să-ți arăt orașu’.”

„Ce s-ar putea vizita în Dryburgh?”

„Păi, nu multe. Este ‚groapa de pureci’ – ‚casa cu filme.’

„Qu’est-ce que c’est – ‚gropa di purici’? Ce casă?”

„Cinematograf – filme.”

„Ah, ciné, oui. Ce film o să vedem?”

„Nu prea-s multe de văzut săptămâna asta, numa’ ceva film pentru copii. Poate o să-l schimbe la sfârșit de săptămână.”

Antoine ridică din umeri și făcu din nou cu buzele sunetul acela „pff”. „Alors. Ce să facem? Să mergem la o cafenea?”

Era o cafenea pe strada Lungă. Lemetti’s. Dar nu era deschisă noaptea.

Dougie își văzu tatăl intrând în cameră cum venea întotdeauna după ce se trezea, cu nasturii desfăcuți la cămașă, cu brațele atârnându-i, dar era ca și cum l-ar fi văzut pentru prima dată. Tatăl lui se scărpină subraț, căscă și spuse: „Care-i treaba?”

Mama lui se enervă. „În seara asta bem ceaiul aici, Jimmy. Îl avem pe Antoine aici cu noi, ține minte. Ia-ți vesta pe tine și încheie-te la cămașă, pentru numele lu’ dumnezeu.”

Așeză un castron de supă în fața lui Antoine după care îi spuse: „Ai crede că n-am avut niciodată un musafir. De obicei mâncăm în bucătărie. Ne scutește să mai cărăm lucrurile.

După ce se așezară cu toții la masă, Antoine începu să-și exploreze supa cu lingura. Ridică o lingură plină până la buze și se uită la ea. „Ah, această soupe e… e o supă scoțiană, nu?”

„Da. Supă scoțiană. A mai rămas destulă în oală. Jimmy o să mai ceară una. Vreau să zic o să mai iei un castron, nu? Își place supa, nu?”

„Hm? Oh, da. Rară supă, Jean.”

Cumva în favoarea lui Antoine, ea spuse: „E făcută după rețeta veche, c-o încheietură de vită și un pic de pulpă de miel.”

„Rară?” spuse Antoine. „Aha, ca friptura în Franța.”

Dougie încercă să-i explice: „Nu, Antoine, în Scoția nu înseamnă decât ‚bună’.” Apoi încercă să le explice părinților: „În Franța, dacă-ți ceri o friptur㠂rară’, e ca și cum n-ar fi fost gătită, când o tai vezi ’năuntru sângele.”

„Închipuie-ți! Auzi, Jimmy?”

„Hmm?A, da. Vreau friptură.”

Dougie se făcu mic când își auzi mama: „Lui Jimmy îi place rumenă, cu ceapă (în grai)

„Ceapă (în grai)? Qu’est-ce que c’est, Doogee? ”

„Ceapă”, spuse Dougie.

„Ah, les oignons, je comprends.”

Mama lui începu să râdă și-și puse o mână la gură, spunând că-și cere scuze pentru engleza ei și că o să aibă mai multă grijă. „Bineînțeles că voi, francezii, puneți o grămadă de ceapă în mâncare, nu? Îmi aduc aminte când locuiam în Park Street, era un francez micuț care obișnuia să vină pe bicicletă și să vândă ceapă pe sfoară. ‚Johnnie-Ceap㒠îl strigam.”

Dougie își scăpă lingura în farfurie și își acoperi ochii cu mâna. Vroia să-i spună să tacă. Erau acolo la masă cu un francez și ea vorbea despre Johnnie-Ceapă.

 

Traducere de Simina ȘTEF