Nr. 1 (471) Ianuarie 2005

Fără culcuş în tristeţuri

Clopoţelul latră, clopotul copleşeşte,

catedrala oraşului aşteaptă finele sublim,

că va aştepta, că mai va, toţi ştim,

curg valuri în vaduri,

dorm cei ce dorm în ţintirim,

iubito, acum nu ne mai iubim,

nu prididim,

timpul m-a băgat în rahat piperat

pînă la mărul lui Adam,

cînd eram tineri, tineri eram,

aşa este, în clipă şi peste boantele creste,

unii au cu ficatul, alţii au cu ficapul,

să nu ne facem culcuş în tristeţuri,

iată-l zăvodul cu iepuraşul, madam,

nebunia fi-va să fie, fi-va să fie bairam...

Subconştientul terorizează

În deplinătate, ciudate

sunt numai visele,

trei secunde de cînd

eram aruncat,

ca din praştie,

în groapa cu lei,

un trezit buimăcit

pe flamura braţelor tale,

încă ţîşneşte mulţimea urlînd,

huiduizînd şi scuipînd,

subconştientul terorizează,

plin de viori, bradul,

sub cazane cu smoală,

pocneşte din pinteni, trosneşte

din şipcile şipcilor  frînte,

ne lamentăm cum şi ce să cînte...

Din praştia sfinţilor muţi

Iubita mea era ca un glonţ,

dulcile, dragile, dusele clipe

înfloreau, se rotunjeau în ore,

orele imitară pietre de rîu,

pietrele rîului ne amintesc

planete duioase, de păsat şi de lapte,

lampioane îndepărtate,

din prăştia sfinţilor muţi

în lume scăpate-s toate,

baiuri cu graiuri de rîuri se dreg,

iubita mea abia mă cunoaşte acum,

eu mă trudesc s-o ghicesc şi nu-i cum...

În vîrful vîrfului muntelui

Turma albă a baciului alb

în spuma grîului verde,

măgăruşii cu cozile se ciomăgesc,

din apus, negrul de nori,

pălărioara stăpînului pare

de marionetă,

dacă fluierul zice,

cum să nu te înfiori,

fosta mioară dă viaţă de-a-n picioare,

cum să creadă omul că se şi moare,

în vîrful vîrfului muntelui,

acolo-i vulturoiul, piuiesc puii lui...

De ce iubim piatra

Adierile se retrag cînd nu gîndeşti,

mergem în holde de suflet

şi arăm şi grăpăm cum cu scule nemţeşti,

de ce ni se spune şi credem,

spusă apăsată,

ora aceasta nu va osteni,

căci nu va mai fi

niciodată,

de ce ne cred cretini, nene,

de ce zilelor li se zic

poşirci, hamacuri oligofrene,

de ce eşti tu dusă, duioasă

şi treci, stafideşti ca adierea retrasă,

de ce iubim piatra şi nu ne facem casă,

adierile, deci, se retrag,

lipseşte o uşă, o cleampă, un prag...

Aura invizibilă

Larg se roteşte mierloiul

în jurul bostanului,

aura invizibilă,

iată minunea mea,

în urechea stîngă,

de-o vreme, greieruşa,

cu ea, sîngele meu şi auzul

clocesc ouşoare de greieruşă,

agale şi sigur, netrist,

pe aceeaşi monedă,

mi se vinde

aceeaşi mică, mistică simfonie,

ţin în pătlăgica roşie

un roşu tufiş şi

iarba fiarelor în

sinele sinelui,

aştept, cumuflaţi, primii pui...

Ca din tulnice va ploua

Lună complice cu norii,

ieşind tîlhăroii pe atenţia înteţită,

dădură peste cîinii încăpuşaţi,

dăruiţi cu sămînţa jigodiei,

am cercetat inşi, relativ simpatici,

cărora alţii, văduvi de duh, ca şi parafaţi,

li le ziceau, cu poftă, jigodii,

m-au îndoiaşt cum mărgelatele,

panglicatele, îbusuiocatele, tăriile trăsnet,

ca din tulnice va ploua,

în noaptea aceasta se ştirbeşte norocul...

Pînă în zori

După rime s-a fugit ca după iepuri,

cînd colo, urmarea, splina cedează,

oricum, de faţă acum mătasea

din noaptea întinsă,

păiuşul ţiganului,

luna, privighetoarea lunatică

în pisc de cireş somnorit,

vietatea pe sine uitîndu-se,

sub pomii rotaţi priveghează poetul,

mereu, pînă în zori, pasărea se va topi,

mereu, poetul se va dezmîhni,

guaşă uimită, cireşul va înflori...

Spiriduşii prozei

Ne închinăm depărtării

care ne pedepseşte

cu nourii copţi

şi cu nopţi

în canoane,

genunchii zilelor noastre,

pe colţuri de piatră trăsnită,

pe ghimpii electrici de trandafiri,

pe zgură mocnită şi schijă,

picotim cu fruntea pe crinii

cu vipere-n strămtele cupe,

cu urechile-nvinse,

scheunări şi lătrări,

spiriduşii prozei, abţibilduri,

cu măscări ne aţin pe cărări,

cîntări gîtuite sub stele sfrijite,

ce stele, ce cîntări...

Porumbelul vînăt

Bicicleta timpului estimpului scîrţîie,

damă cu colţurile gurii lăsate,

pedalăm cum precum a ajunge

undeva într-o, ce este aceea,

cea mai ovală Lună artificială,

pedalăm, pedalăm şi sperăm

şi suntem luaţi pe sus,

flăcări uscate, de artificii,

cum ştim, cum s-a spus,

un vînăt porumbel spiralează

cu aripi afumate,

cu gheruţe însîngerate,

către el, aiuriţi, încotiţi pedalăm,

pedalăm şi sperăm şi sperăm, 

aproximăm...