|
Duhul textului
Duhul
textului gata să iasă din text
trecând praguri și bătând pe la uși
scurmă
zidul fiecăruia cu unghia onest
în
crăpăturile zilei împlântă țăruși
devorează asfaltul cu canale și duzi
pe-ntuneric rozând colivii și oțele
își
incearcă măselele în stâlpii lehuzi
ori
își scarpină bubele în cercevele
uneori
toată noaptea zgândăre-n sticle
la
gușa-mbuibaților cu gheara amară
zgâlțâie lespezi înfulecă pâcle
adulmecă porțile pe dinafară
așteaptă să iasă careva mai tehui
să-și
picure limba-n miresme să-l perie
ne
strigă din somn cu monede verzui
niciodată cu vorbe de serie
dacă
vede că nu-i dăm nici un semn
scufundă orașul în ape de zinc
noi
numărăm vămile cu vorbe de lemn
pletele lui flăcări prin lume
în
plasele nopții se sting.
Un fel de peron
Un fel
de peron unde se fac toate trierile
pentru
marea plecare
un
tren parfumat e așteptat peste noapte
de
tine de mine de fiecare
Impiegatul responsabil cu verbul a fi
comunică sec sosirea se-amână
ne
cârpim rugile cu reclame la pâine
și
bere pentru încă o săptămână
cad
pești în burta peștelui ce ne respiră
mereu
defect prezentul și mecanismele lui
se
cere să-ți pui mereu umărul
la
această ruină a nimănui
mereu
preatârziul în ipostază de mire
mâinele nostru are gura căptușită cu fulgi
nici o
știre de presă nici o bombă să zguduie
inerția cretină din ea să te smulgi
cine
să tâlcuie această tristă poveste
de
veghe printre păpuși și reptile
sub
cerul cu strugurii storși
o mie
și una de nopți și de zile
pe
peronul unde se fac toate trierile
mereu
gata de ducă de drum
ceva
ca o punte coboară prin cer
peronul se umple de fulgi și de fum.
Stare
Tristețile noastre răsunară
ca un
ecou uscat
te-ntrebi:
ce s-a
făcut clipa cea repede ce ni s-a dat
mușchii zilei se-ncordară în oboseli
aproape umane
îți
duci neputința în lesă
insomniile - conservate-n borcane
rugăciunile dimineții în loc de cort
ghemuit în aburul lor gălbui și fragil
îndupleci zeul rutinei cu fraze uzate
dintr-un vechi vodevil.
îți
descoperi inima
tâmplele umărul
într-un dans străin anonim
etalonându-ți fără convingere numărul
cerșești în fața mai marilor peste noroi
te-ngropi în griji grijanii până la gât
uneori
aduni arginții cuvintelor
lași
mâzga să treacă și-atât.
Iulie
Niciodată iulie nu s-a arătat
mai
viclean
viața
și moartea schimbându-și măștile
la
putredul cumpăt de aur
negru
amurgul devoră
negre
literele din palmele filei
stingheră-ntre lumi inima ei
se
opri obosită pe ultima creangă a zilei
iulie
cuib de metal
de
optzeci și una de ori respirat
în râs
și plâns vegetal
s-a
lăsat confiscat
toate
cuvintele atunci încremeniră
pe
buze
scoici
abandonate de mare
tăceri
învinețite confuze
au
suspinat prelung stelele
vrejul
de fasole cartoafele
și
s-au rugat
ferită
să-i fie mutarea de toate angoasele
noi am
dereticat vămile drumul
cu
tata și mătușile
căptușirăm cu obidă și lacrămi
cămările casei și ușile
și-amăgiți de retorica știrbă a spicului
am
cuteza a pescui cu grijă și spaime
în
apele moarte ale nimicului.
Ca niște strigoi
Pe
malul de ape de somn
mormane de piei împrăștiate
cei ce
le purtaseră s-au strămutat
în
siluete de îngeri pe înserate
în
smârcuri a rămas adolescența
noastră târzie
ce-și
hrănește furia cu vipere
și
maldăre vechi de hârtie
mai
încolo undele viermănoase
își
vântură pulpele lansează ocheade
voci
însumând
popoare de triluri nomade
pretutindeni cuvinte
dezvăluindu-și fățiș scârnăvia
gata
să-și vândă leprosului
brățara și fecioria
fetișcane de apă iscând din buric din priviri
vârtejuri sălbatice
și
trandafiri
în
catedrale lichide
râde
regele demonul focului
ca
niște strigoi istoviți dezbrăcăm
toate
cenușile în volutele jocului. |
