|
Coborârea din
perete
ardem
fotografii iar oamenii din ele
se risipesc
pe câmp
luna morții
ne pare o femeie aplecată
peste coșul
cu fructe
ochii ei
linii rupte căzând
dintr-un
tablou
undeva unul
mai arde cu o țigară
manuscrisele
de la marea moartă
își apropie
ochiul de gaura afumată
și ceea ce
vede acolo e chiar mama lui
înainte să-l
fi născut
din
căruciorul ei cu rotile
o bătrânică
dând păsărilor fărâme de fier
și împletind
din zborul lor o căciulă
noaptea
împachetăm focul în hăinuțe de copii
cărora le
punem câte-o coasă-n spinare
și-i
trimitem să arunce cu pietre
în aer se
bat numai sigiliile imperiului
și clipele
de acum șiroaie ca niște ciucuri de sticlă
treptele una
câte una coboară
pe fața
uscată a unui bătrân
Leii grădinii
botanice
pe cer
corbii par
un lan de
diamanturi
ce scârțâie
sub picioare
deasupra
orașului stau
leii
din grădina
botanică
vara sfârșea
împăratul de
peruzele
vindea
cuburi de tăcere
pe străzi
apoi
tot orașul
luă parte la înserare
ca la
împletirea unei plase
de pești
tu
de la o
fereastră privești
cum se
destramă dumnezeu
în frunze
uscate
Scenă
e o piatră
acolo spun unii și nu mint
e o piatră
și-un vultur spun ceilalți
iar alții
din cetatea vecină
că s-ar
vedea numai o piatră
și-un greier
sau chiar o
piatră și o abație
clopotele
care vin din cer
au pe buză
crivăț și-un înscris
de aripă
arsă-n paradis
și te miri
că pân-aici nu pier
un bărbat
cărunt numără cifre
ieșite din
gura unui telefon
din lună
curge pământ |
