Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 10 (479) octombrie 2005

RETROSPECTIVĂ ANIVERSARĂ

de

Mircea POPA

Familia - chintesența unei epoci

 

Puține publicații din țară se pot lăuda cu trecutul „Familiei”, cu ambitusul său spiritual, cu efectul benefic pe care l-a avut în epocă. Căci, dup㠄Foaie pentru minte, inimă și literatur㔠a lui George Barițiu, „Familia” este cea de a doua mare revistă literar-culturală a românilor transilvăneni, revistă cu rol ideologic și spiritual de cel mai înalt nivel. Dacă foile lui Barițiu au făcut începutul, luptându-se cu probleme de stabilire (și unificare) a ortografiei), cu crearea unui orizont literar adecvat lecturii și pătrunderii ideilor veacului în sânul maselor, cu formarea unei pături statornice de intelectuali preocupată de problemele creației artistice, cu promovarea scrisului artistic local, „Familia” pășește pe un teren pregătit într-o oarecare măsură, astfel încât ea devine din primul moment purtătoarea de cuvânt a intelectualității românești în expansiune, cu rol primordial în trezirea la viață națională proprie. „Familia” lui Iosif Vulcan de la Budapesta - Oradea este fără îndoială o revistă care întemeiază și fortifică o tradiție, care impune norme și stiluri de creație și judecare estetică, o revistă în care își dau mâna toți scriitorii mai importanți ai epocii, de la Alecsandri la Coșbuc și de la Șt. O. Iosif la Octavian Goga. Țelul spiritual major al revistei este atât de invederat, încât trezește interesul a numeroase generații de creatori locali sau de dincolo de munți și face din debutul lui Eminescu un act de aureolă literară care nu-i poate fi contestat de nici o altă publicație. Având în vedere că cel mai important poet român, Mihai Eminescu, debutează și este găzduit timp de mai mulți ani în paginile revistei, „Familia” de la Oradea își dobândește dreptul la clasicitate și consacrare literară cu mult înaintea „Convorbirilor literare” și a altor reviste de epocă. Revista orădeană este fără-ndoială deținătoarea celei mai prestigioase tradiții a scrisului românesc de la mijlocul și sfârșitul secolului al XIX-lea, a unui palmares cultural de prim rang, deoarece aproape că nu există scriitor cât de cât important în epocă să nu fi semnat ceva în paginile revistei orădene. Aici își dau mâna și se continuă armonios oameni din „epoca începutului de drum”, cum ar fi spus Paul Cornea, pașoptiștii romantici și clasicizanți cu iureșul plin de mesianism enciclopedic reprezentat de generația lui Hașdeu și Odobescu, cu generația marilor realiști junimiști, Eminescu, Creangă, Slavici, Coșbuc, sau a romanticilor moderniști, de tipul lui Duiliu Zamfirescu și Al. Macedonski, cu suflul înnoitor al noului realism rural reprezentat de Coșbuc și Goga, de melancolicul Iosif, jucăușul Zaharia Bârsan sau de nevroticul Emil Isac. Toate aceste tendințe, de naționalism și autohtonism congenital, se întâlnesc cu noile orientări europeiste, reprezentate de un Poe, Oscar Wilde, Sudermann, Ibsen, Bjornson, Twain, Cehov, Gorki, Yola etc. într-un amalgam de stiluri și metode literare care pledează pentru conviețuirea valorilor, pentru libertatea de expresie în numele artei, pentru concurența liberă și nestingherită în emulația și decantarea valorilor. Rubricile de artă, ilustrațiile, portretele critice, comentariile de cărți sau de evenimente de la rubricile „Salon” sau „Ce e nou”, „Limbă și literatură”, „Varietăți” fac din „Familia” creuzetul unui enciclopedism generos și util, în care știrile despre manifestații corale sau teatrale se îmbină în chip necesar cu cele despre ultimele noutăți editoriale, cu cele legate de mișcarea feministă sau cu activitatea numeroaselor asociații culturale studențești, cu noutăți din educație și învățământ. „Familia” lui Iosif Vulcan din anii 1865-1906 poate fi socotită pe drept cuvânt școala literară cea mai demnă de respect a epocii, „biletul de intrare permanentă în literatura română a lui Iosif Vulcan”, așa cum a caracterizat-o Octavian Goga.

Dar „Familia” orădeană este departe de a-și fi încheiat menirea și a fi sporit în mod considerabil zestrea  spirituală a secolului al XIX-lea. În secolul XX-lea, ea a numărat alte patru serii, fiecare dintre ele perfect integrate în atmosfera de ide a timpului și perfect acomodate spiritului înnoitor al epocii. Animatorul noilor serii interbelice a fost M. C. Samarineanu, om de cultură cu gust sigur și rafinat, animat de nobile năzuințe și idealuri. Noua programă de acțiune și luptă („Ea trebuie să fie o școală. Ea trebuie să smulgă raze din soarele culturii neamului și să le răsfrângă asupra masei locale”) rămâne una de integrare creatoare a forțelor locale în marele circuit național inițiat odată cu realizarea Marii Uniri. „Familia” seria a doua apare între 1926 și 1929, cu un număr de colaboratori devotați, militând pentru înființarea Teatrului de vest, a realizării unei apropieri etnice benefice, a promovării scrierilor unor scriitori ca Liviu Rebreanu, Aron Cotruș, Hortensia Papadat Bengescu, I. Mihăescu, Lucian Blaga, Ionel Teodoreanu, Ion Minulescu ș.a. Seria a treia, 1934-1940 și a patra 1941-1944 se eliberează de orice complex regional, deschizând paginile sale lui Octav Suluțiu, Radu Gyr, Ștefan Baciu, Aron Cotruș, Virgil Gheorghiu, V. Papilian, Mircea Damian, E.Lovinescu, Ion Agârbiceanu, Ion Pillat, Emil Cioran, Constantin Noica, Eugen Ionescu, Anton Holban, ceea ce o face  perfect integrată în fluxul de valori ale momentului.

Reluarea revistei în anul 1965 a adus mari satisfacții lumii literare și această serie a V-a reprezintă un stadiu și racord valoric, prin generația Cercului literar, prin afirmarea unor critici de prestigiu, prin promovarea constantă a valorilor generațiilor opzeciste și douămiiste printr-o critică de calitate și o armonioasă prezență a forțelor locale și a celor naționale. Fie ca ea să rămână în continuare o tribună deschisă tuturor valorilor, un câmp fertil dezbaterilor libere de idei și a valorilor naționale autentice!