Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 11-12 (480-481) noiembrie-decembrie 2005

O ANTOLOGIE DE IARNĂ

 

Pașcu BALACI

Oglinda din adâncuri

Nu-i oare-n lumea noastră uimitor

Că-n locul unde-i cea mai joasă boartă

Și-n care se întinde-o Mare Moartă

S-a înălțat spre Cer un om în zbor?

 

Oricât de jos decazi, oricât cobori,

Pune pe-obraz, tu, lacrima din hartă:

De-i prăbușită peste tine-o poartă,

Tu poți să urci chiar prin al ei zăvor.

 

O pildă-ntreagă este această Mare

Mai moartă decât moartea-nmormântată

Și mai adâncă decât orice sub Soare:

 

Pe fundul apei, Iisus se arată,

Oglindă vie-n veci, strălucitoare

Și-n care fața Cerului-i păstrată.

Pilda robului nemilostiv

„Iartă-mă, Doamne-al meu, plăti-voi totul”,

Plâns-a un rob dator l-al său stăpân

C-un vraf de galbeni. „N-am să mai amân”.

Dar după ce a fost iertat, netotul

 

Făcu pe cămătarul, pe despotul,

Cu-al său debitor: l-a numit nebun,

Îl tot strângea de gât să-i dea un bun,

Că nu a scos de nicăiria zlotul.

 

Atunci, boierul mare l-a chemat:

„Nemernic rob, eu te-am iertat de mii

De grei talanți pe cari odat'ți-am dat

 

Și milă, tu, nu ai de-ai lui copii?”

Atât de tare el s-a mâniat

Că pielea deșiratu-i-a-n felii.

Fă binele oricând

Fă binele și-n zile de dumineci,

A vindeca e-ngăduit și-atunci:

Nu ai să calci vreuna din porunci,

Când izbutești durerea să cumineci.

 

Și niciodată-n griji să nu te-ntuneci

Chiar dacă ești supus la grele munci;

Prin rugă, spurcăciunea ți-o arunci

De-mpreunezi spre Cer a tale mâneci.

 

Într-un Sabat, El vindeca în Templu

Pe-un biet schilod cu mâna sa uscat㠖

Prin fapta Lui, ne-a dat pe veci exemplu,

 

Bine să facem des și fără plată.

Voi să fac Binele, nu să-l contemplu

Și-ajută-mă-n lucrarea asta, Tată!

Pilda Cananeencei credincioase

„Muncită rău de diavol e-a mea fată;

Vindec-o, Doamne, știu că poți s-o faci,

C-un semn azvârli în iad, Tu, mii de draci,

Te rog, acum, puterea de-ți arată”.

 

Iisus a zis: „Cananeanco, iată,

Eu sunt trimis să scot pe vârcolaci

Din casa lui Israel. Nu sunt vraci,

Cu vorbă-amăgitoare, gogonată”.

 

„Dar, Doamne”, zis-a ea, „chiar și cățeii

Mănâncă fărămiturile ce cad

De l-al stăpânilor ospăț. Iudeii,

 

Pot, numai ei, să bea, din al Tău vad?”

Iisus văzu ce mare-i a femeii

Credință. Și scoase iasma din al ei răsad.

Împărat al lumii, nu rege al Galileii

Se zice-n șoaptă că-ntr-o bună zi,

Oamenii de frunte din toată Galileea,

Voiră lui Iisus ca să îi ofere cheia

Puterii de la Nord la Miazăzi

 

Și Rege să îl ungă, de-ar pofti,

Pe țărmul Mării, chiar în Cezareea,

Ce nu a mai văzut în veci Iudeea.

De aurul coroanei El fugi.

 

În Munții cei pustii a rătăcit o vreme

În post și rugăciuni curățitoare,

Până iudeii-n chin au plâns să-l cheme

 

Iar pe-Împăratul cel mai drept sub soare,

Să-i ungă El cu sceptrele supreme

Și să-i înalțe-n tronuri de ardoare