Nr. 11-12 (480-481) noiembrie-decembrie 2005

Omul de la ţară

Vine la oraş

Cu o pălărie albă

Şi-o floare roşie în ea.

Se aşează pe terasa restaurantului,

Comandă o bere, surâzător, stingher.

Femeia lui stă cu el la masă.

E iute de copii la picior.

Simte că şi-a lăsat departe

Căruţa, caii şi timpul,

Plase – cumpărături şi abecedarul.

Scoate din buzunar un pachet

De iarbă proaspătă

Plătindu-şi consumaţia.

Deasupra cerul senin cu stoluri singuratice de nori

Îi sprijină aventura.

Omul de la ţară, peisaj exotic,

Înmulţind un sentiment citadin,

Spune mai multe ca de-obicei,

Se înghesuie în autobus,

Pleacă spre seară, acasă,

Unde copiii, căpiţa cu paie şi vitele credincioase

Privesc, curioşi,

Fotografia cu soare

Făcută la oraş

Iubesc podurile oraşului

Iubesc podurile oraşului,

Picioarele tinere, vagabonzii şi umbrele

Zilnice ale cailor

Ce se plimbă pe ele

Privindu-le

Ca o linişte peste timpurile lor de regi;

Aş ninge,

Iubesc podurile oraşului

Şi ceasurile de piatră ascunse sub ele,

Cu inimă de marinar le iubesc,

Dimineaţa, soarele răsărind din apele lor sănătoase,

Mă poartă departe, în larg,

Roşie barcă de păsări!

Cel mai bun chitarist al oraşului

Cel mai bun chitarist al oraşului, Sfechiş

Şi-a vândut chitara şi s-a apucat de yoga,

Cândva am cunoscut o seamă de băieţi şi fete zdravene.

Dansatori de shake, cu inimile ca dimineţile bistriţene,

Cândva parcul era aeroportul pe care ne lansam visele,

Pe care ne duelam ca nişte

Cavaleri romantici pentru o pereche de buze dulci,

Pe care sorbeam cu nesaţ, serile de dans,

Fumul poştei la un chioşc

Şi auzeam ultimele bancuri.

Era în jurul anilor 70 şi ne iubeam fără ceasuri pe mâini

Şi Beatles-ii era Luna şi covorul nostru zburător,

O seamă de băieţi şi fete zdravene,

Dansatori de shake,

Cu inimile ca dimineţile bistriţene.

Vremea aceea să fi apus?

Cel mai bun chitarist al oraşului, Sfechiş

Şi-a vîndut chitara şi s-a apucat de yoga.