|
Femeia cu ciorapi de
nylon
Lumina se naște prin dantelăria ferestrei.
Stăm la masa de joc
Alunecând într-o altă zi, filând norocul cu
degetele toate,
Pândindu-ne din umbra sprâncenelor care
urcau și coborau
Ca un val leneș în fumul de culoarea
furtunii.
Comenzile sunt scurte. Cărțile foșnesc
precum ciorapii de nylon
Dintre coapsele blondei care ne fierbe
cafeaua
Asul ascuns în carâmbul cizmei îmi dă
curajul să strig pas!
Privirile toate se ridică deodată de pe aria
celor cinci cărți. Doar pentru
O clipire! Cafeaua se fierbe într-o aromă
exotică,
Robitoare ca un vis, ca o avere pentru care
ai ucide!
Plăcerea și riscul, aventura minții,
prostituția gândului și a trupului
Ne stăpânesc.
Pe mine popii m-au trădat mereu, nu am să
merg nici la două capete
Decartez cinstit, păstrez două dame. Cărțile
foșnesc iar!
Blonda își ridică sutienul cu palmele
amândouă
Și mă urmărește cu coada ochilor cum o
pândesc lacom ca o hienă
Înfometată.
Aventura continuă! Mila am abandonat-o de
mult din sufletele noastre
Doar hazardul ne domină și banii aruncați pe
masa arsă de chiștoace.
În delta gândurilor noastre e prohibiție.
Peștele înoată nestingherit printre
capcanele inofensive.
Sirena de la uzinele de vagoane, mai
răgușită ca altădată, anunță ora exactă.
Cum o fi chemând-o pe această femeie cu
ciorapi de nylon?
Fata podarului
Dincolo de înaltele uși cioplite în forme
pline,
se tocmesc lăutarii pentru nunta fetei
podarului. Lăsați-mă să intru,
zise tatăl fetei, o caut de mult, de dincolo
de cortina plumburie
a spectacolului. Nu poți intra, îi spune
gardianul,
au fost chemați deja în arenă leii și
clovnii, zburătorii și fachirii...
Dar eu i-am trecut apele cu podul meu
plutitor, prin lumina înstărită
a întunericului. Eu sunt cel care am agățat
răsăritul de înalții plopi,
la marginea mării, pentru a lumina ochii
fetei mele!
Doar toboșarii mai pot să intre! Acolo, sub
lumina lucrată
prin filtrul reflectoarelor, lângă colivia
care înțeapă vertical pământul, doar ei mai
pot intra.
Când de bolta fără stele va balansa
trapezul. |
