Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 11-12 (480-481) noiembrie-decembrie 2005

PREZENȚE MAGHIARE

de

Molnár JUDIT

Templele împlinirii

Ce putere are intelectul uman în fața armelor? Dar talentul poetic față de sol­dați? Și oare cum reacționează Omul-Poet într-o situație extremă, atunci cînd nici mă­car nu trebuie să întinzi mîna ca să-ți atingi moartea?! Weöres Sándor (1913-1989) a luat-o la fugă... spre propriul său interior.

La sfrîrșitul războiului, în 1944-45, Weöres a ales calea confesiunilor creș­tinești și a meditației orientale pentru a exclude din conștientul său cruzimea lumii „reale”, moartea fizică atît de posibilă și atît de apropiată în condițiile date. Cînd oa­menii, se refugiau de frica bombardierelor sub poduri și în pivnițe, în adăposturi, poetul a pășit pe niște trepte care duceau spre înălțimile împlinirii: a scris o carte. (Spre împlinire, Editura Tericum, Budapesta, 1995)

Drept vorbind, nici nu este o carte „adevărată”, ci mai degrabă o vivisecție, o transmisiune directă a unei monodrame al cărei personaj singur(atic) este subconștientul, luptîndu-se cu sine să iasă la suprafață, să se materializeze – în folosul tu­turora. Poetul prin excelență se-ntoarce de data aceasta spre proză, spre o proză pro­fund lirică și dezvăluie clipa/clipele de închegare a unor idei și sentimente, sinte­ti­zează experiențele deja dobîndite și presimțirile în pragul întîlnirii cu Absolutul. „A­ceastă carte a fost scrisă cu scopul de a cunoaște armonia sufletului, iar dacă te pri­vește, stăpînește-o și tu. Cele ce urmează nu sunt lucruri nici noi, nici vechi: expri­ma­rea lor poartă amprenta unei epoci, dar esența lor nu a apărut acum și nu va dispă­rea niciodată. Cine caută la izvoare, totdeauna din aceste flori își împletește bu­che­tul” – scrie Weöres în dedicația volumului. Cele cinci părți – Izvorul, Sabia, Cui­bul, Aripa, Cristalul – schițează arcul zborului spre Infinit și spirala întoarcerii în Sine.

 

Weöres Sándor

Zece trepte

Risipește-ți comorile – bogăția fii tu însuți.

Jerpelește-ți toate podoabele – frumusețea fii tu însuți.

Uită-ți toate chefurile – bucuria fii tu însuți.

Arde-ți toate cărțile – înțelepciunea fii tu însuți.

Risipește-ți forța mușchilor – puterea fii tu însuți.

Stinge-ți toate flăcările – dragostea fii tu însuți.

Alungă-ți mila din tine – bunătatea fii tu însuți.

Răscolește-ți toate crezurile – credința fii tu însuți.

Rupe-ți toate digurile – universul fii tu însuți.

Adună-ți viața-moartea – împlinirea fii tu însuți.

Dresura dorințelor

Nu renunța la nimic: fiindcă a renunța înseamnă a te usca în acel ceva. Dar să nu fii nici sclavul dorințelor tale.

A te tîrî cu niște patimi refulate e tot atît de jalnic de parcă te-ai măcina printre pa­ti­mile dezlănțuite.

Dacă îți alinți dorințele: ele se-mperechează și se-nmulțesc. Dacă îți omori dorin­țe­le: vor reveni ca stafiile. Dacă îți dresezi dorințele: poți să le aduni sub jug și vei putea ara și semăna cu zmei, la fel ca însăși puterea desăvîrșită.

În general, dacă oamenii zăresc vreo fiară a propriilor adîncuri, o aruncă cu groază îna­poi în beznă; de acum înainte fiara e și mai neliniștită și va crăpa pereții. Dacă îți zărești vreuna dintre fiarele interioare, nu te îngrozi și nu te speria și nu cumva să te minți, bu­cură-te mai degrabă că ai recunoscut-o; îngrijește-o, fiindcă se-mblînzește ușor și se face animal domestic, domol.

În fond, nu ai caracteristici bune și rele. Caracteristicile îngrijite sunt bune; caracte­ris­ticile alintate sau neîngrijite sunt rele.

Întîlnire cu un om desăvîrșit

Călătoream cu trenul, la clasa a treia. Urcase o măicuță cu niște bagaje enorme: du­cea lucruri pentru aranjarea unui leagăn de copii nou înființat.

La prima vedere n-avea nimic deosebit, dar întreaga-i ființă strălucea: pe ea n-o mai a­tingea viața de pe pămînt, ceea ce n-o împiedica să fie mai activă decît cei care cer sute de lucruri de la viață.

Am întrebat-o dacă are toate bagajele? A stat pe gînduri și s-a apucat să numere: „Unu, doi, trei...opt, nouă”, după care a arătat spre ea însăși: „zece”. Pentru ea, deja și propriul corp era unul dintre bagaje.

Această servitoare cam prostuță, micuță și neajutorată, este o putere mai mare decît toate armele din lume.

Despre bunătate

Să nu dorești iubirea nimănui. Să nu respingi iubirea nimănui.

Iubirea ta să se reverse ca lumina-căldura focului: peste tot la fel. Cei care se apropie de tine să primească mai mult din lumina și căldura ta decît cei care nu au nevoie de tine. Mem­brii familiei tale, tovarășii de zi cu zi și cei care ți se adresează să-ți fie la fel cum este ca­mera pentru o sobă, pentru a cărei încălzire este destinată.

Puterea terestră și celestă

„Ceea ce-mi dai mie: dai tuturora”, spune puterea terestră.

„Ceea ce dai tuturora: îmi dai mie”, spune puterea celestă.

Țării

Națiunea care vrea să devină superioară altor națiuni: va ajunge călău sau cabotin.

Cei care tot vorbesc despre virtuțile adevărate sau închipuite ale națiunii lor și nu vor să tolereze critica necruțătoare transformă într-o mocirlă viața acelei națiuni.

Cea mai mare lovitură pe care o poate primi un popor este distrugerea discer­nă­mîn­tului său printr-o orientare unilaterală. Un astfel de popor va decădea și cu cît un aven­tu­rier mai de rîs își va întinde mîna spre el, cu atît mai ușor se va arunca în brațele respecti­vu­lui. Nu există vreun pericol exterior, vreo distrugere, vreo subjugare milenară care să dăuneze mai mult.

Trilogia neagră I

De ce este un șarpe la intrarea farmaciilor? Omul zilelor noastre ar putea picta în locu-i niscaiva purceluși veseli crăpînd de sănătate.

De ce este o zeiță cu ochii legați deasupra fotoliului magistratului? Omul zilelor noastre ar putea scoate eșarfa de pe ochii zeiței: să fie ca o vînzătoare care vrea să placă pu­bli­cului.

De ce este pe altar un cadavru crucuficat? Omul de astăzi ar putea pune în locul lui un precupeț care își etalează marfa.

Trilogia neagră II

Păcatul nu este cel mai periculos atunci cînd se confruntă fățis și curajos cu virtu­tea, ci atunci cînd se maschează în virtute și infectează simțurile.

Dușmanul principal al iubirii nu este ura, ci caritatea sentimentală; al patriotismului, nu renegarea patriei, ci atitudinea de lipitoare și dorința gogomană de-a salva glia; al mo­ralei dragostei nu este imoralitatea dragostei, ci morala socială care luptă contra senzu­a­lității fățișe, în timp ce oferă sute de corcituri și surogate senzuale.

Trilogia neagră III

Descoperirea epocii noastre este entuziasmul obligatoriu, revoluția instituționalizată din oficiu și revolta asupritorilor împotriva asupriților.

Puterile de astăzi se caracterizează prin faptul că nici nu vor ca lumea să creadă nea­părat în minciunile lor, ci să le accepte necondiționat. Orice batalion este obligat să cînte că ei sunt cei mai aleși, fără să creadă cineva; oricare cetățean este obligat să declare despre șe­ful statului că este cel mai înțelept, cel mai breaz, cel mai mărinimos, fără să creadă cineva; și așa mai departe.

Am ajuns ca și minciuna credibilă să fie doar un vis. Ne aflăm într-o groapă, mai jos de burta unei broaște.

Despre religioși

Sunt mulți catolici, protestanți, israeliți entuziasmați și bătăioși, care cred doar pe ici-colo în Dumnezeu, iar în dogmele religiilor lor nu pot crede, și totuși se aruncă în lupte crîn­cene pentru ele. Din locomotivă nu-și asumă decît cazanul, care poate oricînd exploda, însă nu-și asumă și roțile, cu care se mai poate și înainta.

Destinul

Ți-ai schimba oare destinul cu al altuia?

Ți-ar plăcea să fii bogat? Ți-ai schimba averea cu un miliardar, dar destinul, ba. Ți-ar plăcea să fii mîntuitor? Ți-ai schimba puterea cu un rege sau tribun, dar destinul, ba. Ți-ar plăcea să fii sfînt? Ți-ai schimba starea evolutivă cu un sfînt, dar destinul, ba.

Oricare om își poate suporta doar propriul destin; sub destinul celuilalt s-ar pră­bu­și.

Destinul îi oferă fiecăruia singurul aliment digerabil; dar cine nu poate savura orice a­romă, molfăie satisfăcut anumite alimente, iar de celălalte i se face greață;  pe unul îl di­geră mai greu deși l-a mîncat hapsîn, pe celălalt deși-i vine să-l scuipe.

Două dorințe

„Hai cu mine în zbor” – îi spune viespele floricicăi.

„Alipește-te pe creangă lîngă mine” – îi spune floricica viespelui.

Despre poezie

Citește poezii și în limbile pe care nu le înțelegi. Nu multe, doar cîteva rînduri deo­da­tă, dar acestea de mai multe ori. Să nu-ți pese de înțelesul cuvintelor, dar e de preferat să simți rezonanța lor originală.

Astfel îți poți însuși melodia limbilor și muzica interioară a sufletelor creatoare. Și po­ți ajunge chiar pînă acolo încît să citești și textele limbii tale materne, făcînd abstracție de înțeles; numai astfel vei putea trăi frumusețea interioară, cea adevărată a poeziei, dansul ei aerian.

Trilogia albă I

„Eu sunt cel care se schimbă și eu sunt cel neschimbat.” Cine nu știe: pe drept poa­te simți facerea lumii ca pe o cruzime.

Trilogia albă II

Chinul schimbătorului este inhalarea neschimbatului. Bucuria schimbătorului este ex­pirarea neschimbatului.

Trilogia albă III

Liniștea se realizează totdeauna în luptă. Realitatea cîntă totdeauna prin aparență. Cîn­tecul se odihnește totdeauna în cel neschimbat.

Spațiul și punctul

Nici un punct nu încape în spațiu. Doar simțurilor li se pare că spațiul e infinit; de fapt este mai strîmt decît un punct.

Ceea ce este infinit: nu are dimensiuni; în ceea ce n-are dimensiuni mulțimea in­fi­nită și puținătatea infinită este aceeași.

Dumnezeu nu este numai infinit de mare, dar este și infinit de mic: nu există vreo par­ticulă în care să nu se regăsească în desăvîrșirea lui totală.

Dumnezeu și universul se găsesc înăuntrul unui singur punct.

Cheia se-nvîrte de două ori în ușă

Desfă-ți persoana și lumea  va năvăli în tine.

Desfă lumea devenită persoana ta, și împlinirea va năvăli în tine.

Dans macabru

Cine are principii sau aptitudini, se crede excelent; cine a reușit să-și acapareze un mor­man de gunoi sau cine este lăudat, se știe excelent. Recunoaște că privighetoarea cîntă bi­ne, cîinele latră bine, mielul mînăncă bine iarba, omul mielul și iarba cadavrul unui om: toate cele sunt la locul lor, toate cele își joacă perfect dansul și nu există excelență.

Armonia este desăvîrșită și imperturbabilă. Toate cele separate își au propriile ne­voi, care ar perturba armonia: acestea sunt coordonate armonios de dansul macabru. Nu tinde spre excelență, ci încearcă să realizezi în interior armonia, încearcă să scapi de orice nevoie aparte și atunci rămîi pe dinafara dansului macabru.

Cine-și dorește fericirea, aleargă și fuga lui se include în armonie. Cine-și dorește ar­monia e fericit.

Valurile și marea

Valurile sunt numărate de cel care le ascultă în întuneric și nu de cel care vede ma­rea.

Genesis

Lampa nu-și vede propria-i lumină. Mierea nu se simte dulce.

Apocalypsis

Cei care își poartă hainele în loc de nume își ascund capul sub aripi, se strecoară înapoi în visele lor.

Zece balcoane

Existența desăvîrșită: e-n afara vieții.

Eternitatea desăvîrșită: e-n afara timpului.

Mecanismul desăvîrșit: e-n afara schimbării.

Puterea desăvîrșită: e-n afara forței.

Cunoașterea desăvîrșită: e-n afara datelor.

Înțelepciunea desăvîrșită: e-n afara ideilor.

Iubirea desăvîrșită: e-n afara sentimentelor.

Bunătatea desăvîrșită: e-n afara sensului.

Fericirea desăvîrșită: e-n afara bucuriei.

Melodia desăvîrșită: e-n afara sunetelor.

Sinteză

Există ceva ce nu se schimb㠖

Esența tuturora este acest neschimbat –

Dacă scap de orice eventualitate: nu rămîne din mine altceva decît cel neschimbat.

Încheiere

Ceea ce ai citit: este mai mult decît o ideologie și mai puțin decît o religie.

E mai mult decît o ideologie, fiindcă prin acestea nu vezi lucrurile dintr-un singur sens, ci le poți atinge la rădăcinile comune.

E mai puțin decît religia, fiindcă nu este vorba de misterele divine, despre care nu se poate vorbi decît în simboluri. Nu este vorba despre Christos, despre Dumnezeul în­tru­chipat, cine moare  continuu și coboară în iad pentru om.

Destinația și scopul celor spuse nu este să le crezi, ci să te trezească la ființa ta adevă­ra­tă, la lumea ta adevărată.

 

Csönge, 1944-45