Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 2 (472) Februarie 2005

„FAMILIA” 140-40

de

Claudia DOROFTEI

Revista Familia

interesul ei pentru lectură și carte

 

Începuturile presei românești din Ungaria si Transilvania sunt legate de trezirea la conștiința națională  a poporului roman, de eforturile depuse de intelectualitatea română la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea pentru afirmarea pentru cultură a idealurilor naționale. Mijlocul cel mai proprice de dezmorțire a sentimentelor și de trezire la viața națională și spirituală proprie îl constituie cultivarea limbii și a științei, îndeosebi a filologiei si istoriografiei.

Un succint excurs istoric privind evoluția presei românilor din Transilvania, din părțile sale vestice și din marile orașe ale imperiului, Viena si Budapesta, relevă faptul că după revoluția de la 1848-1849, mai cu seamă în timpul regimului liberal și în primul deceniu al dualismului austro-ungar, mișcarea culturală a românilor aflați sub stăpânirea străină a afirmat organe de presă viabile, puternic atașate cauzei poporului, adevărate tribune de luptă și trăire în conștiința românească, al căror aport se identifică cu însăși istoria luptelor din a doua jumătate a veacului al XIX-lea care au apărat cu sfințenie cauza Transilvaniei.

Unele ziare și reviste românești au avut o apariție scurtă, dar cele mai multe, biruind vicisitudinile iscate de către autorități, au rezistat cu vrednicie, fără îndoială prin străduința unor intelectuali luminați si concursul publicului cititor, adică urmați de popor, de către masele largi românești de la sate, târguri și orașe, dovedind la nivel transilvan și național chiar, o dezvoltare paralelă, o comuniune spirituală militantă, manifestându-se ca adevarate școli politice și culturale ale românilor din Transilvania, de pretutindeni.

Viața cultural-literară a românilor ardeleni aflați sub dominația habsburgică a constituit unul din avanposturilor luptei de veacuri pentru afirmarea voinței naționale și pentru Unire. Jumătatea secolului al XIX-lea a marcat momentul strângerii forțelor „inteligenței” românești cu preocupări literare la nivelul unui sistem de uniune de crez si ideal. În această atmosferă, în care literatura ardeleană începea să dea roade, se simțea acut nevoia unui periodic literar specializat, în paginile căruia să se poată desfășura condeiele artistice ale națiunii.

Intenția lui Vulcan de a edita o revistă culturală și literară proprie datează de la începutul activității sale gazetărești. O astfel de realizare din domeniul culturii si literaturii pretindea, în condiții specifice ale românilor din Ungaria, o pregătire temeinică pentru a i se așeza o bază trainică, cu cât mai mult cu cât primele incercări de a fonda periodice au eșuat. Vulcan trece la realizarea idealului mărturisit în mai multe articole numai după ce crease toate condițiile și după ce dobândise, între 1859-1865 o oarecare experiență în domeniul ziaristicii. La vârsta de 24 de ani, Iosif Vulcan, la 5 aprilie 1865 -  se adresează Locotenenței din Buda cu cererea pentru publicarea unei reviste literare ce avea să poarte titlul Familia.

Titlul revistei lui Vulcan – așa cum reiese și din articolul program, formulat într-un stil atrâgător, simulând o conversare cu cititorii are o dublă semnificație: năzuința de a se adresa fiecărei familii românești în parte și „familiei” mai mari, de fapt întregii națiuni; pe de altă parte, o revistă concepută în acest sens și care lua în considerare stadiul de dezvoltare a vieții sociale și culturale a românilor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea nu se putea angaja doar la propagarea vreunui curent literar sau ideal pur estetic.

În ceea ce privește programul, acesta este cât se poate de limpede, un program nu pur literar, ci social, atotcuprinzător, care conține atât scopurile culturale urmărite cât și motivele care l-au îndemnat să editeze revista Familia. Două idei care se desprind din programul tânărului redactor: năzuința de educare în spirit național și ridicarea maselor prin cultură. De menționat este și observația lui Vulcan după care Familia „nu se va ocupa de politică, ci va vorbi sincer, simplu si curat despre tot ce nobilează inima, inavuțește cunoștințele noastre”. Vulcan urmărea să asigure cititorilor săi o educație multilaterală, de aici caracterul enciclopedic al revistei sale, popularitatea de care s-a bucurat, precum si longevitatea ei.

Literatura a ocupat un loc de frunte in paginile revistei lui Vulcan, dar nu în exclusivitate, deoarece o gazetă literară, în sensul restrâns al cuvântului, ar fi fost incompatibilă cu programul său social, reducând posibilitățile de instruire si educare a neamului său. Familia ca o revistă pur literar㠖 in ciuda faptului că ea a fost destinată în primul rând intelectualității și micii burghezii de la orașe și sate, ar fi rămas fără cititori. Numai prin diversitatea și bogăția informațiilor, prin abilitatea cu care a știut să ofere lecturi interesante și utile pentru cititori cu pretenții și gusturi deosebite, prin caracterul ei deschis spre toate problemele esențiale ale națiunii reușise Vulcan să asigure apariția „foii enciclopedice și beletristice cu ilustrațiuni” timp de aproape 42 de ani.

Însemnatatea Familiei constă tocmai în faptul că a fost publicată pentru mase largi de cititori care acum făceau primii pași spre o viață culturală națională, ducând lumină și grai românesc în cele mai îndepărtate sate și cătune. Se angajase la o munca încordată de lămurire și maturizare culturală a poporului român, netezindu-i calea spre o civilizație și o viață mai modernă.

Fără a aduce modificări esențiale de structură și formă, Vulcan reușește să editeze o revistă cu care se putea mândri și care ocupă un loc deosebit de important în cultura și literatura romană.După un număr de probă din 6 mai, la 1 iunie 1865, la Pesta apare revista Familia „foaie enciclopedică și beletristică cu ilustrațiuni”, care va deveni din 5/18 octombrie 1870 „totodată organul publicațiunilor societății pentru fond de teatru român (național)”. Revista a impus cu precădere în părțile vestice ale Transilvaniei, un stindard național de care cercurile conducătoare ale Ungariei au fost nevoite să țină seama datorită permanentei și indistructibilei solidarități în care această revistă s-a aflat cu masele românești. Cu toate că încă din primele numere Familia și-a manifestat, în mod evident declarativ, caracterul apolitic, la 1876-1878, în condițiile în care cercurile reacționare austro-maghiare au încercat reprimarea oricăror manifestări de solidaritate a românilor din Transilvania și Ungaria cu cauza fraților de peste Carpați, s-a alăturat deschis cauzei naționale propagând cu vrednicie în capitala Ungariei, în părțile vestice ale Transilvaniei, în Crișana, Maramureș și Banat, idealul independenței de stat a României.

Revista va oferi cititorilor, pe lângă numeroase știri politice din actualitate, frecvente noutăți și consemnări din viața literar-artistică a românilor din Transilvania, Ungaria și România. Este urmărită cu atenție orice mișcare de presă, fiind aplaudată fiecare nouă apariție publicistică și regretată fiecare dispariție. Este de remarcat permanentul apel pe care Iosif Vulcan îl adresează cititorilor de a susține revistele. El deplânge indiferența pe care ei o manifestă față de unele publicații.

Revista Familia constituie un caz unic in analele publicisticii noastre atât prin longevitatea ei de patru decenii, cât și prin utila și armonioasa alcătuire a cuprinsului ei scriptic și iconografic. Iosif Vulcan a înțeles din prima clipă cum trebuie să-și organizeze foaia, al cărei calup a rămas timp de 40 de ani neschimbat, pentru că a știut din prima clipă cui trebuie să se adreseze și ce trebuie să-i comunice.

Diversitatea domeniilor de acțiune a revistei se dovedește din primul ei an. Pe lângă unele originale (Floarea de pe Cerna a lui I. Sieptianu), o scriere de altfel minoră, Familia publică romane în traducere (Alexandre Dumas – Colinde ) versuri de V. Hugo (în traducerea lui Iosif Vulcan).

Dintre poeții si prozatorii cultivați și sprijiniți de revistă se remarcă de la început cu o activitate susținută Iulian Grozescu, I.C. Drăgescu, V. Ranta Buticescu, Paul Draga, Alexandru Onaciu ș.a.

Lista colaboratorilor este foarte largă și ea demonstrează caracterul deschis al publicației în sensul că nu a impus restricții de curent sau de formațiuni literare.

Începuturile Familiei au fost modeste iar în primul ei an de apariție nici nu se deosebea aproape cu nimic de predecesoarele ei. Vulcan a căutat să publice informații despre toate evenimentele mai importante din țară și de peste hotare, să prezinte activitatea personalităților, evenimente ale istoriei si culturii universale, îmbogătind astfel cunoștintele cititorilor săi.

Revista apare la început de trei ori pe lună iar ceva mai târziu, dat fiind succesul înregistrat, săptămânal, proprietarul, redactorul și editorul ei fiind timp de 42 de ani Iosif Vulcan.

Nu și-a modificat formatul în tot cursul îndelungatei apariții, suferind doar o schimbare de sediu, la 27 aprilie 1880, de la Pesta la Oradea. S-a menținut constantă și structura de organizare a revistei. Aproape fiecare număr inserează pe prima pagină, sub mult cunoscutul său frontispiciu, un portret al câte unei mari personalități cultural-politice de la noi sau din lume, însoțit de un text biografic. Se publică apoi creații în proză și poezie, originale sau traduceri, apoi studii de istorie, lingvistică, folclor. Finele publicației este dedicat rubricilor de știri politice. „Ce e nou?”, de noutăti literare (Literatura si arta), de Conversare cu cititoarele, jocurilor de rebus, poștei redacției.

În revistă apar o mulțime de articole instructive: impresii de călătorie, scrieri într-un stil degajat și familiar despre artă, educație, amor, artă plastică, muzică, modele de broderie etc. Cu scop educativ este publicat, in 1872 (nr. 8 și următorul), ciclul de epistole estetice către o copilă, traduse din Ch. Oeser de G. Bariț, portretele și biografiile unor compozitori de reputație mondială ca de exemplu, al lui Rossini, Berlioz, Liszt ș.a. O mare atenție a acordat revista lui Vulcan artelor plastice, înregistrând chiar din primul număr expozițiile organizate în Transilvania, România și de peste hotare și publicând articole despre mișcarea plastică a vremii, arta cultă și cea populară, despre necesitatea înființării unui muzeu național.