Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 9 (478) septembrie 2005

EDITORIAL

de

Ioan MOLDOVAN

Familia la 40 de ani

Acest număr al revistei este – precum numărul 6 (iunie) – unul sărbătoresc. Atunci se împlineau 140 de ani de la înființarea Familiei de către Iosif Vulcan; acum, în septembrie 2005, se împlinesc 40 de ani de când Familia a reapărut în cea de-a V-a serie a sa, seria actuală. În 1965, pe fondul așa-zisei liberarlizări a vieții politic-ideologice, când s-a dat dezlegare și la apariția revistelor regionale, reapărea Familia, aici la Oradea. Dacă viața ar fi fost mai generoasă ori măcar mai răbdătoare, editorialul acestui număr ar fi fost semnat de Dumitru Chirilă, singurul dintre cei care atunci, în 1965, făcea parte din primul colectiv redacțional și care continua să facă parte din actuala redacție. Ceilalți, unii dintre ei – Ovidiu Cotruș, Radu Enescu, Crăciun Bejan, Ion Iuga, Vasile Spoială, Alexandru Andrițoiu, Stelian Vasilescu – plecaseră rând pe rând în lumea tăcerii, iar alții – Nicolae Balotă, Gheorghe Grigurcu, Francois Pamfil, Mircea Bradu – își continuă destinele, fiecare după cum îi este scris. Pentru Dumitru Chirilă, a cărui viață a fost legată în chip esențial de existența Familiei, fiind până la moartea sa din primăvara acestui an redactorul șef adjunct și cronicarul dramatic al ei, sărbătorirea celor 40 de ani ai seriei actuale a revistei ar fi fost prilejul solemn, melancolic și împlinit al unei ,,despărțiri”  fericite de Familia. Dar n-a fost să fie.

Pentru cei care am rămas – Traian Ștef, Ion Simuț, Miron Beteg, Mircea Pricăjan și subsemnatul – , Familia este, firește, casa noastră, bucuria și onoarea de a-i fi slujitori, în numele unei nobile tradiții și al unui recunoscut prestigiu și în perspectiva unei continuități pe care o dorim fructuoasă și pe măsura demnității spirituale pe care revista lui Iosif Vulcan și-a edificat-o în timp. Nu e o ,,misie” tocmai ușoară și din ’90 încoace n-a fost niciodată, pe fondul atât de bine știut al dificultăților financiare pe care toate revistele literare le au de învins. Din fericire și spre deosebire de cele mai multe publicații culturale – de mai mare ori mai mică portanță și importanță în domeniu – Familia a găsit sprijin în ceea ce patriotismul local are pozitiv, autoritățile administrative județene și municipale, indiferent de succesiunea culorii lor politice, găsind mereu soluții pentru ca revista să-și continue destinul. În fond, s-a înțeles un lucru foarte simplu, dar nu mai puțin important, anume că  Familia nu este o simplă tipăritură de uz local, ci o  instituție culturală de nivel național – nu o spunem noi, o subliniază de fiecare dată comentariile la unul sau altul din numerele revistei – , al cărei trecut obligă la un prezent pe măsură.

Istoria de 40 de ani a Familiei nu e liniară, egală cu sine, pașnică, somnolentă, visătoare; nici nu putea fi așa într-un regim al constrângerilor ideologice, al prigoanei politice, al delațiunii securistice, al lipsei de morală și dreptate, în ciuda permanent invocatului ,,cod al eticii și echității socialiste”. Dimpotrivă, e o istorie cu tensiuni, drame, compromisuri, injustiții. Cu împliniri, atâtea câte se puteau împlini sub vremuri.Poate se vor găsi istorici ai timpului nostru care să scrie această istorie. Important și cu totul admirabil mi se pare însă efortul ,,familiștilor” de a reuși să mențină Familia la o cotă a valorii culturale capabilă să-i confere statut de permanență și referință peste toate acele ,,păpastii de potrivnicie”.

,,Zilele Revistei FAMILIA”  (13-15 octombrie) ajunse, iată, la a XV-a ediție în acest an vor fi, cum e firesc, prilej de evocare a istoriei vii a revistei, dar și – în virtutea noii tradiții – loc spiritual de dialog între cititori și scriitori în cadrul colocviului – acum cu tema Mimetismele literaturii române contemporane – , al lansărilor de noi apariții editoriale în perimetrul târgului de carte ce va funcționa pe durata manifestărilor, al lecturilor cu public etc.. Scriitori de primă importanță, din generații, școli și stiluri diferite, și-au anunțat sosirea aici, la Oradea, pentru ca prin prezența lor să omagieze sărbătorile Familiei. Dar și să-și reconfirme statutul onorant de prieteni ai revistei Familia. Chiar dacă vremurile noastre au altă viteză, alte urgențe și alte configurări decât cele de la începutul veacului al XX-lea, când la Oradea, sărbătorirea Familiei și a lui Iosif Vulcan (la 40 de ani de la apariția revistei) au polarizat nu numai atenția întregii urbe de pe Crișul Repede, dar și cea a marilor instituții culturale naționale, a Academiei, bunăoară, a marilor scriitori ai timpului, în frunte cu Titu Maiorescu și Octavian Goga, a Reginei, a capilor Bisericii și a cititorilor de pretudindeni, inclusiv de la Paris, nădăjduim că sărbătorirea Familiei din zilele noastre va cunoaște binemeritata strălucire.

Despre toate acestea numerele viitoare ale revistei vor da seama.