Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 1 (482) ianuarie 2006

ASTERISC

de

Gheorghe GRIGURCU

Fișele unui memorialist

(55)

Copilăria mea a fost atît de profundă, de acaparantă, încît nădăjduisem să nu se termine vreodată. Mi-era rușine să spun că am împlinit 15 ani…

*

Din fragedă copilărie (6-7 ani), am fost pasionat de istorie. Nu mă interesau cărțile ,,pentru copii și tineret” în schimb îmi imploram părinții să-mi cumpere cărți de istorie, a căror dobîndire reprezenta o dorință dogorîtoare. Chiar în timpul liceului citeam multă istorie, mereu nemulțumit de ce-mi ofereau manualele și orele de clasă, voind să-mi ,,completez” cunoștințele cu ajutorul a zeci și zeci de cărți pe care le procuram cu greutate. Nu-mi erau străini N. Iorga, Const.C. Giurescu, V. Pârvan, D. Onciul, I.Lupaș, P.P. Panaitescu, C. Gane, Const. Kirițescu, Gh. Brătianu, pe deasupra mă delectam cu scrierile străine în domeniu pe care puteam pune mîna, de la Istoria Revoluției franceze a lui Carlyle la biografiile editate de Scrisul Românesc Craiova. Explicația? Încerc a o da acum ca fiind o încercare instinctivă de-a mă apăra împotriva chemării introspective care sta să mă invadeze, a­pelînd la eposul impozant al trecutului omenirii precum la o pavăză. O pavăză a celei mai masive obiectivități, zadarnic înălțate împotriva acutului, dizolvantului subiect liric…

*

Miezul durerii să-l constituie oare o candoare sălbatică?

*

În ajunul unor zile de Paști, dau peste următoarele cuvinte ale Monicăi Lovinescu, atît de actuale: ,,Am fost o turmă și am acceptat să paștem. Din nefericire, acest lucru nu ne-a salvat: mieii nu sînt numai tunși, ei mai sînt și înjunghiați”.

*

,,De la 23 August 1944, Marin Preda se plimba de la Capșa la Mogoșoaia, de la Pelișor la Paris. A dormit, timp de două decenii, în patul prințesei Martha Bibescu, al reginei Carmen Sylva și al Duduii Elena Lupescu. Talentul său a amorțit. Creierul și inima au pus său de oaie țurcană. N-a mai trecut pe la Vlașca decît în automobil și în documentare, ca un turist american. N-a mai mirosit pișat de vită și balegă, zambila, busuiocul sacerdotal și pămîntul reavăn. Aceste elemente primordiale din Moromeții I s-au răzbunat în Moromeții II. Viziunea lui despre lumea rurală fusese o minciună. Marin Preda nu mai este un costoboc, ci un xenofil, o unealtă oarbă, de două decenii, în mîinile dibace ale următoarelor condeie din confreria șablonardă: N. Tertulian (un elegant sibarit sfertodoct, cu pseudo-idei, și un Petronius pe dulcea noastră Dâmboviță), Georgeta Horodincă (eleva istoricului josnic Barbu Câmpina și a lui Mihail Roller). Horodincioaia făcu de praf pe bietul Titu Maiorescu și pe Jean-Paul Sartre (ce titluri a avut sau are această savantă cocoțată?); Mihai Beniuc și privighetoarea tălmăcitoare fără limbă Ema Beniuc; contesa lirismului contemporan, nimfa exasperată și crudelă, Nina Cassian; inima tăiată în săbii felurite a elegiacului bașbuzuc și mareșaloid Eugen Jebeleanu (năuc ideo­logic al istoriei contemporane). Cercul nu se închide aici. Dar nu trece de duzină. I-aș fixa cu ace subțiri în Insectar literar și aș scrie pe deasupra: Ubi bene ibi Marin Preda & Co. Lipsa de sinceritate în artă și ideologie se răzbună imediat. Poți co­mite erori de bună credință și lipsă de orientare de moment efemer politicastru. Tes­timoniul scriptic sau oratoric rămîne sacru prin autenticitate, elan, lirism. Marin Preda pune în gura lui Ilie Moromete fraze și alocuțiuni interzise pînă la cotitura PCR din aprilie 1964. La ce folos? Un romancier poate avea viziuni. Ilie Moromete nu putea anticipa terminologia din 1945-1947 în anul 1938. Minciuni gogonate și incartade de limbaj” (Petre Pandrea).

*

Interersant, Petre Pandrea care are numai vorbe de laudă la adresa oltenilor din rîndul cărora provine (,,Sînt înmărmurit de hărnicia oltenească”; ,,Oltenii nu cunosc felonia” etc), schimbă foaia în contextul unui comentariu acid consacrat lui M. Sadoveanu, ale cărui rădăcini paterne erau alutane: ,,Este drept că Sadoveanu poartă o cobiliță de uvete pe umăr. Este cobilița ereditară a gorjenilor, care sînt capabili să taie un  gît de cal pentru un clopoțel cu sunet argintiu”. Ca să vezi!

*

N-avea oare dreptate bătrînul Dobrogeanu-Gherea cînd afirma că singura revoluție reală în România ar fi respectarea Constituției și a legilor?

*

Ni se recomandă ca din două rele să-l alegem pe cel mai mic. Dar Răul, ca și Binele, n-are dimensiuni, pierzîndu-se ca un fum sau ca un gaz în atmosfera sufletului.

*

Indecizie înseamnă totuși libertate.

*

Suferința trebuie să se individualizeze. O suferință prea generală, care e a tuturor și a nimănui, își tocește semnificația.

*

Tot ce e prea încăpător devine într-o anume măsură frivol. Numai individualizarea conservă cu eficacitate factorii spiritului, dramatizîndu-i într-un chip irepetabil.

*

Inteligența: jubilația îndoielii.

*

Fără ignoranță n-ar exista surpriză. Iar fără surpriză, viața spiritului s-ar atrofia. Deci trăiască ignoranța!

*

,,Dacă nu poți fi om de geniu, fii înțelept. De altfel nu e mai comod?” (Jules Renard).

*

E drept că apa trece, pietrele rămîn. Dar cum rămîn? Șlefuite, cu înfățișarea schimbată cîteodată pînă la nerecunoaștere.

*

Imperfecțiunile de expresie din scrisul unui mare autor sînt precum scamele de pe haină. Le poți înlătura cu ușurință.

*

,,Stagnarea asta mă otrăvește. Mă sufoc într-o apă stătută. Ca păstrăvului, îmi place și mie să urc ămpotriva curentului” (Gide).

*

,,Săptămîna trecută, pe OTV, în timp ce Alex Mihai Stoenescu (într-un pulover anchior cu logo Lacoste neblurat) dădea din mîini și le explica lui Vartan Arachelian și unui istoric pe nume «Marian» cum & de ce niciodată, în România, n-a existat democrație (nu, nici măcar în perioada interbelică), cum a fost cu Cuza, Carol (I & II), Iorga, Tătărăscu, reformele agrare, «funciare» ș.c.l., pe burtiera de dedesubtul  acestor importantissime discuțiuni a curs următorul «panseu»: «Nu mai vorbi de eșec. Nu e eșec, e o lecție de viață». Semnat: Oprah Winfrey. Marile spirite, nu-i așa, se întîlnesc. Pe OTV” (Dilema, 2005).

*

Trecutul e mai primejdios decît viitorul pentru că e o realitate devenită ficțiune, pe cînd viitorul e o ficțiune care încă n-a devenit realitate și nu există nici o garanție că va deveni.

*

Uneori te simți mai sărac prin ceea ce știi și mai bogat prin ceea ce nu știi.

*

După cum un bărbat și o femeie într-un cuplu nu pot vorbi mereu despre dragoste, nici un artist nu poate vorbi mereu despre arta sa. Uneori preferă să nu vorbească deloc.

*

Dacă pretinzi prea multe fapte pentru a omologa principiile, umilești principiile. Dacă te mulțumești cu prea puține, umilești faptele.

*

,,Inspirat de buna tradiție augustiniană, retractez ce-am scris în 1996 despre – sau mai curînd împotriva lui – Emil Cioran. Publicasem atunci un text unde, străduindu-mă cioranian către o expresie impecabilă, arătam de ce nu l-am vizitat pe filosof cîtă vreme am studiat în orașul adoptiv. Pe scurt, Cioran – taxat drept «Iuda cochet» –  nu era iertat pentru «blasfemiile» sale. Se poate să nu crezi, preferînd etica paradoxală a «neantului». Dar de ce să-i rănesc pe cei care cred? Cît venin a putut acumula acest detractor al creștinismului dacă a încredințat hîrtiei orori în fața cărora Nietzsche însuși ar fi ezitat? Și încheiam (amărîndu-l, din păcate, pe fratele său Aurel) cu sugestia că Dumnezeu, pe care-l înjurase necontenit, l-ar fi pedepsit pe Cioran printr-o simbolică  degenerescență finală. Eram sinistru. (…) Conci­li­erea cu pseudo-nihilistul din Cartierul Latin a fost posibilă și pentru că eu însumi m-am schimbat. Înțeleg astăzi că un destin religios sucombă în previzibil; dialogul cu Das Ganz Andere este pulsatil și intermitent, asemenea luminii. (…) Creștinul cu etichetă îmi pare suspect de fraudă. Mă deranjează oportunismul eschatologic al celor care, rostindu-se într-un veșnic acord ortodox, forțează verdictul dreptului Judecător. Nici chiar marii duhovnici nu-ți spun ceea ce aștepți să auzi de la ei. Te surprind, așa cum te surprinde Cioran care, ocupat cu demonia lui  insomniacă, i-a invidiat mereu pe mistici. Deși flamboaiantă (ca un salon infernal), apostazia lui Cioran țintește în fond fariseismul pe care Mîntuitorul l-a tratat cu biciul. Budist eșuat, autor care-și disprețuiește sincer «opera», histrion care continuă să scrie (deși e inutil) și care continuă să trăiască (doar pentru că s-ar putea sinucide), Cioran a fost un om adevărat, plin de compasiune și de o rară onestitate. Regret acum că, din cauza unui orgoliu meschin, n-am urcat niciodată scările pînă la chilia unde s-a ostenit” (Teodor Baconsky).

*

Pastișa: un clasicism devalorizat precum o bancnotă scoasă din circulație.

*

Donjuanismul lecturii. Cu fiecare carte iubită, treci de la o fantasmă la alta, erotizîndu-le în succesiunea lor. Mariajul cu o singură carte e, după cum se știe, teribil.

*

Imiți ceea ce nu reușești să faci tu însuți. Dar neputința se maschează printr-o iluzorie ușurință. Dacă a imita înseamnă într-un fel a ucide modelul, n-am putea vorbi oare, la pastișori, de acel ,,sînge rece” pe care și-l declară adesea asasinii profesioniști?

*

Contrar aparențelor, a imita reprezintă a atenta la unicitatea obiectului imitației. Nu a-l conserva printr-o copie imposibilă, ci a unelti la distrugerea lui. În acest caz venerația declarată e un sacrilegiu.

*

,,Peste 250 de oameni de cultură din țară și străinătate adresează autorităților un nou protest față de ridicarea unei săli de sport în apropierea cimitirului din Lancrăm unde este înmormîntat Lucian Blaga, cerînd demontarea construcției. Protestul este adresat președintelui Traian Băsescu, premierului Călin Popescu Tăriceanu, ministrului Culturii și Cultelor, Mona Muscă, și ministrului delegat pentru Lucrări Publice și Amenajarea Teritoriului, Laszlo Borbely. Sala de sport amplasată în imediata apropiere a mormîntului lui Blaga a stîrnit controverse încă de anul trecut, cînd o serie de intelectuali și rude ale poetului s-au exprimat împotriva «desfigurării» și «profanării» cimitirului din Lancrăm. Semnatarii – printre care se numără Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Emil Hurezeanu, Nicolae Manolescu, Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Octavian Paler, Mihai Mănuțiu, Nicolae Breban, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Zoe Dumitrescu-Bușulenga și Victor Rebengiuc – denunță «ilegalitatea» consfințită prin comisii interministeriale și cer de­montarea construcției și mutarea ei pe un alt amplasament” (Mediafax).

*

Întîlnesc cîteodată pe străzile Amarului Tîrg pe cîte un bătrînel care poartă la reverul hainei sale ponosite o decorație. Bătrînelul, veteran de război sau cavaler al stahanovismului, e mizer ca și veșmîntul său, dar dorește cu încăpățînare o recuperare, o relansare sublimă prin mijlocirea acestui însemn al tinereții sale. Desigur, îmi inspiră milă. Însă o milă care transcede sărmana-i persoană îndreptîndu-se și spre societatea care, măcar în subconștient, suferă și ea, dacă-și îngăduie a trimite ca mesageri ai mîndriei sale devenite tragi-comice asemenea jalnici figuranți.

*

Să fie norocul un  talent al vieții ca atare? ,,Talent, spune Novalis, pentru istorie sau soartă”.

*

Imperfecta asimetrie a viselor în raport cu realitățile nesatisfăcătoare pe care au aerul a le corija. Veșnica lor ținută în răspăr.