|
Un înger
Printre noi se află un înger,
Are ochi verzi-albaștri, albaștri-verzi
După cum bate lumina.
Îl vedem de trei ori pe săptămână,
Ne mirăm de aura sa,
Nu ne vine să credem.
Totuși nu-l iubim, pentru că
Nu ne seamănă.
Am dori să-și schimbe paradigma,
Dar cum este imposibil
Încercăm să-l transformăm
În sclavul nostru blând.
Îl supunem terorii subtile,
Inventăm otrăvuri noi,
Îi aplicăm picătura chinezească
În variantă modernă.
Starea
În această seară
Vântul din nord este violet,
Are culoarea ochilor tăi.
În această seară
Prezentul mi-l desfid,
Umblăm din nou desculți
Printre tei înfloriți,
Suntem iarăși copii.
Încerc să dau uitării
Și limpezimi și nămol,
Mi-e gura pelinul pelinului,
Nu pot să uit.
Unde ești, vis întreg,
Bust de lumină vibrând?
Singur la masa nopților rănite,
Sunt lumânare topindu-se,
Îmi văd primăverile de odinioară
Cum propriile mâini.
Frământ gândul
Frământ gândul
Cum olarul frământă argila
Înainte s-o dea focului.
În pălpâirea lăuntrică
Silabele sunt boabe de struguri
Sub privirea astrului calm.
Frate, frate, frățioare,
Nu știu cum se face,
Nu am tină pe mâini,
Nu am lut pe față,
Ci o dâră vibrând argilos,
Lumină pământie și rouă pulsând
Direct din al inimii ritm.
Împăcat, aștept orologiul
Neauzit, simt aprope
Respirația Marelui Taciturn
Prieteni, să nu plângeți,
Ați putea stinge focul miraculos
Numai de unii văzut,
Numai de unii simțit.
Nostalgie
Casa mea este păzită
De oastea păpădiilor,
De un tei surâzând
Asemeni bunului meu tată.
Am plecat care încotro,
Unii pe pământ,
Alții în cer,
Numai pârâul a rămas statornic.
Stelele par să incendieze
Acoperișul de draniță
Aici mă cunosc și bolnavii,
Munții mă salută reverențios,
Nu le poluez numele.
Mă strigă cucii copilăriei,
Dar nu-i mai aud,
Nu-i mai înțeleg.
Cât vor mai răspunde pașii mei
Drumului, ritmului, anilor?
Ultimele zile
Ultimele zile ale anului
Ne lasă în apele noastre,
Nu ne mai cheamă,
Nu ne mai strigă,
Crengi rupte de vânt,
Arbori smulși din rădăcini.
Stânci se rostogolesc, grohotiș,
Peste vise,
Peste vacanțe însângerate.
Pământul a ajuns la limita limitei,
Nici Domnul nu ne mai aude.
Versanții prezentului se prăbușesc,
Suflete al meu, nu plânge.
Accent
Astă-noapte l-am visat
Pe Cezar Baltag
Mâncam împreună
Miez de pepene roșu și dulce;
Eram liniștiți.
Cum este Dincolo, bătrâne,
Cum s-a armonizat sufletul tău
Cu lumina originară,
Suporți bine volutele tăcerii?
Aici lucrurile merg
Din absurd în absurd,
Ne înghite crater diabolic,
Suntem solidari
Întru zădărnicie.
Mi-e foarte foame de pace,
Mi-e foarte sete de Țel. |
