Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 4 (485) aprilie 2006

ASTERISC

de

Gheorghe GRIGURCU

 

La împlinirea unei vârste senioriale, în orizonturile căreia s-a întemeiat un destin aparte de scriitor român, îi dorim colegului și prietenului nostru GHEORGHE GRIGURCU – poet al rafinamentului inteligenței și al eleganței aforistice, al lirismului concentrat și al emoției adânci, reputat critic, „cel mai saintbeuveian dintre criticii noștri de azi”, polemist puternic – aceeași tinerețe a spiritului, aceeași bucurie a comprehensiunii și comunicării literare, aceeași vigoare a judecății morale, împliniri și serenități de durată.

 Ca unuia care a contribuit și contribuie cu pasiune și profesionalism la prestigiul revistei noastre , fie ca redactor, odinioară, fie ca permanent colaborator, acum, redacția FAMILIEI îi adresează de aici un sincer și unanim

LA MULȚI ANI, GHEORGHE GRIGURCU!

 

 

 

În preajma tractirului

 

N-avem ce face ne obișnuim

cu-mpleticitele umbre bețive

din preajma tractirului

 

cînd consumatorii stau ore-n șir înăuntru

sorbindu-și tacticios Paradisul

de-a dreptul din sticle de bere Tuborg

și-apoi îl expiră în chip

de fum de țigară Carpați

 

dar nu mai rezistă vai

sărmanele umbre de la o vreme

nu-i mai pot aștepta pe stăpînii lor

și rebegite de frig extenuate se prăbușesc în rigolă

 

(consumatorii dispar mistuiți în lumină

aidoma sfinților).

 

Farește-te

 

Ferește-te de ceea ce nu poți cuprinde în scris

de ceea ce n-a înghețat încă

 

de ceea ce tremură și simte

de ceea ce palpită și visează

 

de ceea ce minte spunînd adevărul

de ceea ce cîntă și valsează

 

ferește-te de ceea ce nu poți cuprinde în scris

căci ființa ta e în mare primejdie.

 

Toată ziua

 

Se-amestecă pe cer cît e ziua de lungă

țărîna și apa

 

în fața supermarketului

pașii tăi lasă urme

de noroi și de soare

 

meiul risipit pe coasta de-aluminiu

a dealului

(nici nu-l bagă-n seamă vrăbiile

duhnind a alcool dis de dimineață)

 

înfofoliți în flanele

doi bătrîni veseli

lîngă-un cîine apatic

 

melcii se mișcă mai încet

decît acele ceasornicelor

spre seară se-nseninează

privești cum țopăie

distanțele dintr-o stea și alta.

 

Tg. Cărbunești

 

Uscată-i lumina deasupra gardurilor

se sfărîmă aidoma unor frunze uscate

 

și noi abia o luăm în seamă ascultăm

zgomotul trenului ce vine de departe din vale

tremurător cum scrisul unui bîtrîn

 

noroase pîlcuri de copaci strănse-n tine

cum bietele oase

 

un pachet de nervi norul se dezlănțuie

tocmai cînd vrei să pleci de-acasă

 

udă pămîntul împietrit netrebnic firavele

speranțe dintr-însul crescute

cum buruieni.

 

Să te gîndești

 

Să te gîndești cu indiferența

unui ziar aici și aici

să cauți doar ceea ce priește  Celuilalt

adică te poate da de gol

și ziua se recompune de la sine

cu decorul ei ce nu dă greș niciodată:

guturaiul unui violoncel

palpitațiile unei monezi

o lacrimă acoperită de praf.

 

Ana Selena

 

Se-apropie încă o iarnă a murit

încă din femeile

pe care le-au trăit

sufletul său se-așează și-acum uneori

pe gratiile minții mele

cum o pasăre

 

mai dăinuie Oradea de altcîndva

 

în centrul său o odaie

înmiresmată cum iarba

 

pe străzile sale trece-n răstimpuri

un călău ostenit

(și nici măcar nu-i știu numele:

să fie Destinul?)

 

dar cerul e cald cum o pîine

scoasă abia din cuptor

 

pe fațadele caselor secession

stăruie încă

sarea metaforelor.

 

Nimic nu vine de prisos

 

Nimic nu vine de prisos nimic

nu trece fără rost între colțurile

acestui suflet ce ți s-a dat cîndva cum o priveliște

 

broderie de frunze și căințe

de flori și limite

 

și cu gîndul acesta fără gînd

 

privești pe fereastra deschisă

cu visul acesta fără vis te-așezi

 

la masă-n fața unei farfurii

în care aburesc dealurile din prejmă.

 

Poezia

 

Ne-așteaptă ori nu

ne mai așteaptă

ne uită ori nu

ne mai uită

ne consumă ori nu

ne mai consumă

Poezia aceasta cu plisc

teribil de vultur

și biete aripi de gumă.

 

Metafizică veselă și nu prea

 

Bunul Dumnezeu are grijă

ca omul să nu fie

foarte bun

ca să ne poată mîntui

 

Necuratul are grijă

ca omul să nu fie

foarte rău

ca să ne poată duce-n ispită

 

și astfel ambii se află-n

benedicțiunea unei necurmate lucrări.

 

Sapiență

 

Nu știe stînga ce face dreapta

dar nici dreapta ce face stînga

înaintarea e-n față

dar deopotrivă și înapoi

picioarele-ți sînt de prisos

 

dacă poți merge în mîini

coborînd susul în josul plin de speranță

în groapa inversă a Lumii

fără sfîrșit.

 

Poetică

 

Totul e topica biruitoarea

lumină-a topicii

în inconștiență adiind

 

un vers etanș cum o anecdotă

conturul frazei umplîndu-ți gura cum o salivă

discursul pavat cu piatră cubică precum un drum

 

și dacă nimic nu se-ntoarce imaginea

rămîne fidelă martoră

a imaginii și se tînguie și se jură

 

dar se cere afară din sine.

 

Primăvară tîrzie

 

Trebuie să știi să mergi să cazi la timp

ca să te poți ridica

(omătul de odinioară sclipind încă la subțioara pomilor)

trebuie să știi să pornești

cu stîngul cînd ai vrea cu dreptul

(pielea catedralei se-nvinețește de frig)

trebuie să știi s-ajungi la capăt

atunci cînd ți se spune răspicat

că nu mai e nici un capăt

o pasăre tremură-n văzduhul metalic

al șlagărului vechi pus la casetofon).

 

Acesta e platoul

 

Acesta e platoul pe care voiai să ajungi

acoperit cu iarbă scurtă sîrmoasă

cum părul pe-un creștet tuns

 

acestea sînt marginile lui tivite

cu negreala pădurilor (tușul

cu care-au fost desenate e un soi

de sînge-al steiului răbdător)

 

aceasta e bolta (inițiere

a norilor care cu boturi umede

dibuie viața infinitului

cum vieții tineri)

 

dar tu

tu nu mai ești nicăieri.