Nr. 4 (485) aprilie 2006

DEBUT

Are 20 de ani, un barbişon simpatic şi o sclipire vie în ochi. S-a născut la Braşov, a absolvit anul trecut Liceul german “Johannes Honterus” din oraşul natal, iar în prezent este student la secţia germană a Facultăţii de Studii Europene din Cluj. E muzician, jurnalist şi poet. A publicat pînă acum versuri şi diverse articole în “Transilvania Express”, “Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien”, în revistele liceului Honterus şi ale unui liceu din Germania, precum şi în revista în format electronic poezie.ro. E tenor şi percuţionist în orchestra „Canzonetta” din Braşov şi face parte din formaţia de rock „holtzkopf” („cap de lemn”), cu care a fost în turneu în Germania şi a înregistrat un CD.

Flavius Ardelean e un tînăr pasionat, cu interese multilaterale. Literatura şi în special poezia e domeniul pe care îl curtează cu deosebit interes. Versurile sale pot părea pe alocuri stîngace, scriitura nu este cea a unui profesionist, însă ceea ce te frapează în mod plăcut e prospeţimea şi naturaleţea poeziei lui. Aceasta ne face să mizăm cu toată încrederea pe poetul, artistul şi omul de cultură Flavius Ardelean.

Orlando BALAS

Cînd tac cerbii...

1.

Încă-un zid şi încă-un zid,

între ele ape,

cerbii mor îngrămădiţi,

vrînd să se adape.

2.

Un frison şi încă-un tremur

două frici ascunse-ntr-una

ca-n trecut, pe alte vremuri,

pe cînd luna

ascundea-n a sa tăcere

moartea-n iarbă-a unui greier

sau vreo tainică plăcere

încolţită într-un creier

dispărută-n mod fugar

să se-ascundă prin hambar.

3.

Din fîntînă plînge bezna,

nici motanul nu mai toarce,

nici păienjenii nu ţes,

numai noi mai stăm pe cîmp

şi mîncăm un bob de grîu,

tu - pe jumătate iapă,

eu - pe jumătate apă.

Arşiţa de noi se ţine

- de ţi-e sete, bea din mine!

4.

An de straşnică tăcere,

pe pămînt se coace mut

cînd din miere, cînd din fiere

un război crescut din lut.

Tu mă ţii să nu mă duc

că n-am coasă, că n-am sapă,

că n-am pîine, că n-am apă,

că n-am pasul bun de joc

nici în vîrf de par n-am foc,

iar eu tremur sub o frunză

ghemuit de vreo durere,

tu te-apleci şi buză-n buză

schimbăm vorba pe tăcere.

5.

De trei zile e tot noapte,

cărămida arde-n foc,

geamul e lovit de abur

şi te prinde somnu-n joc.

Dormi învăluită-n şoapte...

Dar aici e-aşa de cald

şi tu dormi de-o săptămînă.

Mai deschizi cîte un ochi

şi mă chemi în visul tău

despre foc şi cărămidă

despre Cerbii prinşi în joc

despre noi şi o omidă.

6.

Pînă-adînc în miez de noapte

arde toata via!

Iarba arde, mărul urlă

şi căruţele-s sub pom,

uite cum se-ascund toţi cîinii,

caii pasc din iarba arsă,

ard păduri şi ard şi sănii,

arde focul de sub noi.

Ne ascundem în grădină,

în sălaşul de sub pom,

că acea cumplită vină

ce mă-mpinge acum în somn

e pornită din pămînt

şi nu tace şi nu pleacă,

ci îmi stă cu somn în pleoape

între-un lac de apă seacă

şi fîntîni pline de ape.

7.

Noi şi timpul ne-am ascuns

ne-am făcut în trunchi de măr

casă pe la rădăcină

într-un măr dintr-o grădină

mult mai veche decît mărul.

Caii vin la umbra lui

ca să pască fir din noi,

nu-i topor şi nu-i nici cui,

e doar timpul şi noi doi

fără poftă de vreun fruct,

doar tăcerea dintre trupuri.

Lumea-i iarăşi la-nceput

şi din noi se nasc noi timpuri.