|
cînd nimic nu mai e de
spus și lumea își vede de tabieturi
cînd nimic nu mai e de spus și lumea își
vede de tabieturi mîncînd
dulcețuri sorbind rom bînd votcă tot ce se
vede se știe se aude
eu mă retrag în odaia unde spaima zumzăie
printre lucruri.
nu e doar o poveste. e adevărul curat. scriu
și toate cuvintele
mi se înghesuie lîngă mînă și toate
cuvintele se vreau mirese
defilînd pe podium în lumina verzuie a
inimii.
dar eu nu sunt decît un sarcofag umplut cu
resturi de sentimente
de palpitații nervoase cu reziduuri de
spasme.
cînd nimic nu mai e de spus și lumea
se-ncîntă de propriul chip
scriu și
fața mi se umflă ca de plîns și cearcăne se
adîncesc sub ochii mei incolori
devin perfect de urîtă. sunt liniștea
femeilor frumoase.
sunt.
inhalații cu frică
citeam din turnul lui fowles. despre
sinceritate. era într-o noapte de vară
simțeam cum frica se strecura în
odaie ca o aromă violetă de regina-nopții
cum zeloasă mi se îmbiba în cărțile înșirate
pe jos în foile scrise în țesuturile
trezite de convulsii.
și inhalam inhalam parfumul acela straniu
care îmi amintea de nopțile
cînd pe urmele mele pășea căpcăunul. să nu
mă înghită îi declamam
lungi poeme cu rimă ritm ordonate frumos în
catrene terține distihuri.
citeam din turnul lui fowles. în
jurul meu frica își țesea coconul din aroma
violetă de regina-nopții.
doar căpcăunul înduioșat ațipise cu capul pe
umărul meu.
ninsoare în martie
a nins peste bălți cu fulgi cît pana de
gîscă. zăpadă umedă tocmai bună
de curățat covoare.
orășenii și-au dezgolit casele au scos afară
preșuri cu flori maronii cergi
din lînă de capră scoarțe roase de molii
păretare vărgate.
să le-mbibe cu răcoare cu mana căzută din
cer. pe pajiști albe rămîn dîre
roșii-verzui de vopsele. urme de vieți
trecute pe alte tărîmuri.
a nins și aceste senzații textile m-au prins
tocmai cînd traversam strada hotin
printre liceenii de la mihai eminescu
mergînd alene la vale pe sub platanii
gîrbovi printre
pîraiele dezgolind insulițe insalubre.
și mîinile mele purtau
suveica printre urzeală implantau în ea firul
de bătătură alegeau
culori pentru mănunchiul de ocheșele.
simțeam durerea din
mădularele bunicii nadia tușeam asmatic.
pe pajiști multicolore
urzeam vieți după vieți.
iarna mieilor
la opt fără un sfert
cu pași mărunți trec pe strada pușkin printre fulgii obezi
lovind pieziș în
asfalt.
a venit și iarna
mieilor ar fi zis mama. odată demult cînd așteptam pe la
geamuri aproape de
sfinți primăvara cu pîlculețe de iarbă și flori mărunte.
merg printre ochiuri
de noroi și lespezi de gheață pe lîngă victoribank
și scuarul cu bustul
lui taras grigorievici șevcenko printre tîrgoveții
ce-și desfac marfa
direct pe trotuar pe lîngă afișe cu pavel stratan.
înveliți în blănuri
trecătorii par miei firavi și umezi.
și această grabă
matinală și acest mers într-un singur sens și glasul
soneriei de la ora opt
și prelegerea despre cîntarea româniei
și cafeaua din pauza
mare și această iarnă mirosind a miel
cu botul jilav de
lapte
nimic nu voi omite din
poemul ce se adună sfios în jurul trupului meu |
