|
Celălalt rac
El mărșăluiește și tot
mărșăluiește
Ca soldatul lui
Nichita Stănescu
Se rod pietrele de
burta lui
Se șlefuiește lîna
broaștei
Și el merge și tot
merge înainte
Împotriva cursului
apei limpezi
Și cu spatele tot
înainte merge
În copilărie făceam
moriști din cărăbușii
De mai îi vîram
fetelor în sîn
Prindeam păstrăvii de
sub pietrele late
Cu mîna și un rac am
prins o singură dată
În viața mea și l-am
pus pe jăratecul
Rămas de la friptul
slăninii ardelenești
Așa mi se spusese
Că racul se face roșu
ca soarele
Cînd intră în balta
asfințitului
Că sînt foarte gustoși
rumeniți
Îl țineam strîns de
umeri
Și cleștii lui
strîngeau aerul
Apoi l-am așezat pe
jăratec în spuză
Și el a trecut mai
departe
Să se răcorească în
Pîrîul Roșu
Pentru că așa se numea
pîrîul acela
Cu mulți raci
Dar de ce nu i-ai rupt
umblătoarele
Mi-a reproșat mai
tîrziu un cunoscător
În ele e toată
dulceața în ele puterea lui
Să-i rup adică
fratelui meu din ape
Picioarele să le
ronțăi cum ronțăie
Băiatul de la oraș o
grisină
Mai visez Pîrîul Roșu
Și văd o femeie tînără
Calcă peste umbrele
care se lasă pe ape
Fără să se teamă de
cleștii racilor
Fără să se sperie de
svîcnetul peștilor
Trece peste umbra cea
mare a gorunului
Pe care nu îndrăznește
nimeni să-l taie
Pentru că nu se poate
face din lemnul lui
Decît scîndură de
sicrie decît loitrele de
Căruță sau de sanie
Așa trece cum trecuse
racul meu visător
Peste jăratec
Iar eu mă întreb cît
mai pot să visez
Că țin în brațe o
femeie tînără
Că zbor că umblu pe
apă că țin în palme un bulgăre de jar. |
