Nr. 6 (487) iunie 2006

Lucruri îmbucurătoare

Editoriale încrâncenate am tot citit. Articole de fond, aşişderea. De-ar fi să ne judece o persoană străină de România după aceste lamentaţii, cu siguranţă ş-ar spune că naţia asta nu ştie decât să-şi plângă de milă. Totuşi, cu toţii cred că o ştim, lucrurile nu stau nici pe departe chiar aşa. Cel puţin în ultima vreme. Cel puţin în domeniul literaturii.

S-a încheiat nu de mult timp noul avatar al Bookarestului, Târgul de Carte „Bookfest”. Au participat – din spusele presei, căci eu, unul, din pricina distanţei şi a timpului limitat, n-am izbutit să bat drumul până acolo – au participat deci edituri câtă frunză şi iarbă, oferta de carte a fost mai bogată ca-n oricare alt an, vânzările au depăşit şi ele cifra din anii precedenţi, iar vizitatori au fost – uimitor! – în jur de 70.000. Sigur, unele statistici au arătat că majoritatea dintre aceştia depăşeau ca vârstă 55 de ani, dar – iarăşi, să fim optimişti – s-a spus majoritatea, ceea ce lasă loc destul şi pentru cei situaţi pe scara vârstei sub acest reper. Îmbucurătoare – pentru mine şi alţii ca mine care n-au putut participa – a fost şi iniţiativa unei televiziuni de a-şi înfiinţa acolo un studio şi de-a realiza zilnic emisiuni transmise în direct. Au fost lansări, au fost discuţii, a fost un prilej de întâlnire cu lumea cărţii tipărite. Foarte bine! E semn de normalitate. La mai mare!

Semn de normalitate încep să fie şi apariţiile pe piaţa românească a unor cărţi care cunosc succes în ţările unde lectura, alături de televiziune şi internet, chiar este un mijloc de petrecere a timpului liber. S-a publicat aşadar, la scurtă vreme după urcarea în topurile americane şi europene, controversatul roman Codul lui Da Vinci, urmat, la intervale la fel de scurte, de celelalte trei cărţi ale autorului. Sigur, traducerea a lăsat puţin de dorit (timpul scurt de lucru probabil că a fost pricina acestui neajuns), dar – vin iarăşi cu optimismul – editura a scos pe piaţă de curând o nouă ediţie, bănuim îndreptată. Nu cunosc numărul de exemplare vândute, dar, judecând după alegerea editurii de-a tipări inclusiv ediţia ilustrată, inclusiv un ghid de lectură al cărţii, pot crede că a fost mai mult decât mulţumitor. Fericit a fost şi valul de cărţi pe aceeaşi temă care a urmat. Nici nu mai ştiu câte romane, câte studii cu aplecare asupra problemei templierilor şi-a Sfântului Graal s-au tipărit până acum! Şi nu doar de către editura „împricinată” cu publicarea romanului lui Dan Brown (adică RAO). A ieşit de curând de sub tipar un roman care se spune că va face furori cel puţin la fel de mult ca şi Codul lui Da Vinci. Ultimul templier se cheamă el, şi e semnat de Raymond Khoury (tipărit de Nemira). A ieşit, tot la RAO, într-o ediţie hardcover în cel mai adevărat sens al cuvântului, excelentul roman de debut al lui Elizabeth Kostova, Colecţionarul de istorie. Şi va urma peste câtva timp, la Polirom de data aceasta, un roman la fel de senzaţional, despre care se va vorbi, sunt sigur, la timpul cuvenit.

Trebuie să recunoaştem că aceste cărţi reprezintă etapa următoare a succesului de librărie înregistrat de romanele lui Paolo Coelho, că sunt cărţi, romane temeinice, deloc uşor de scris, „thought provoking” cum s-ar zice (!).

Sincronizarea cu apariţiile recente din străinătate, şi mai ales cu cele premiate de diverse instituţii şi fundaţii cu greutate, se află în planul editorial şi al colecţiei fiction.ro de la editura Tritonic. Am găsit astfel în librării de câteva luni încoace nu mai puţin de şase cărţi fundamentale pentru literatura de gen din lume în momentul de faţă. E vorba de trilogia Noului Crobuzon semnată de China Miéville, de Zei americani a lui Neil Gaiman, de volumul omnibus Viriconium de M. John Harrison şi de 40 de semne de ploaie al lui Kim Stanley Robinson. Am aflat că până la sfârşitul anului vor mai ieşi alte 15 cărţi! Aşadar, cititori de literatură fantastică, puneţi bani de-o parte!

Şi asta ca să nu mai pomenesc de avalanşa de cărţi apărute în cadrul „Bibliotecii Polirom”, avalanşă care sper să nu se oprească, ba dimpotrivă – dacă e posibil aşa ceva – să acumuleze şi mai multe titluri în şi mai scurt timp.

N-am pomenit decât puţine dintre lucrurile îmbucurătoare pe piaţa de carte românească. Ele sunt însă multe; nu mi-ar ajunge spaţiul de aici pentru a aminti măcar jumătate dintre ele. Aşadar, să însemne toate acestea că românul nu citeşte, să însemne că editurile muncesc în van, investind în lucruri nevandabile? Nu prea cred. Cred în schimb că vom asista pe viitor – la „Gaudeamus”, poate; dar şi-n librării, până atunci – la sporirea numărului celor tot mai dornici să-şi petreacă timpul în compania unei cărţi. Vom asista, aşa cum a început deja să se vadă, la adevărate campanii de promovare, la clipuri publicitare televizate – între o reclamă cu musculiţa ce trăieşte viaţa la maximum şi cea cu frizura care rezistă oricărui climat –, la susţinerea şi recomandarea noilor apariţii de către revistele „glossy” (oare de ce-a trebuit să treacă atâta timp pentru ca editorii să apeleze la... „şmecheria” aceasta?) şi, de ce nu?, dovada supremă a maturităţii unei industrii editoriale, la apariţia agenţiilor de impresariat literar. Apoi, cu puţin noroc şi abilitate, vom putea citi pe supracopertele ediţiilor hardcover numele unor scriitori români.

Asta să ne fie soarta!