Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 6 (487) iunie 2006

TRADUCERI

 

Herta MÜLLER

Baia șvăbească

E sîmbătă seara. Cazanul din baie are pîntece de jăratic. Geamul e bine închis. Arni, care are doar doi ani, a răcit săptămîna trecută din cauza aerului rece. Mama îl spală pe micuțul Arni pe spate cu un pantalonaș spălăcit. Micuțul Arni dă cu mînuțele în apa din cadă. Mama îl scoate pe micuțul Arni din vană. „Săracul copil”, zice bunicul. „Copiilor atît de mici nu ar trebui să li se facă baie”, zice bunica. Mama intră în vană. Apa e încă fierbinte. Săpunul face clăbuci. Tăiței negri se preling de pe gîtul mamei și plutesc pe suprafața apei. Pe marginea vanei se formează o dungă galbenă. Mama iese din vană. „Apa e încă fierbinte”, strigă mama către tată. Tata intră în vană. Apa e călduță. Săpunul face clăbuci. De pe pieptul tatălui se preling tăiței negri, se unesc cu cei ai mamei și înoată împreună pe suprafața apei. Dunga de pe marginea vanei devine maro. Tata iese din vană. „Apa e încă fierbinte”, strigă tata către bunică. Bunica intră în vană. Apa e călîie. Săpunul face clăbuci. Tăiței gri se preling de pe umerii bunicii, se întîlnesc cu cei ai mamei și ai tatălui și plutesc pe suprafața apei. Dunga de pe marginea vanei devine neagră. Bunica iese din vană. „Apa e încă fierbinte”, strigă bunica către bunic. Bunicul intră în vană. Apa e rece ca gheața. Săpunul face clăbuci. Tăiței negri se preling de pe coatele bunicului, se întîlnesc cu cei ai mamei, ai tatălui și ai bunicii și plutesc pe suprafața apei. Bunica deschide ușa de la baie. Se uită în vană. Nu îl vede pe bunic. Apa neagră se prelinge peste marginea neagră a căzii. Bunicul trebuie să fie în vană, își zice bunica. Bunica iese din baie. Bunicul dă drumul la apa din vană. Tăițeii mamei, ai tatălui, ai bunicii și ai bunicului formează un vîrtej în jurul sorbului.

Familia de șvabi stă proaspăt îmbăiată în fața televizorului. Familia de șvabi așteaptă proaspăt îmbăiată filmul de sîmbătă seara.

Familia mea

Mama mea poartă broboadă.

Bunica mea e oarbă ca o cîrtiță. La un ochi are cataractă, la celălalt glaucom.

Bunicul meu are hernie.

Tata mai are un copil cu altă femeie. Pe cealaltă femeie și pe celălalt copil nu îi cunosc. Celălalt copil e mai mare decît mine și de aceea lumea zice că eu sînt copilul altui bărbat.

Tata îi face celuilalt copil cadouri de Crăciun și îi spune mamei că celălalt copil e al altui bărbat.

De Anul Nou poștașul îmi aduce 100 de lei într-un plic și îmi spune că sînt de la Moș Crăciun. Mama spune însă că nu sunt copilul altui bărbat.

Lumea zice că bunica s-a căsătorit cu bunicul pentru pămînt și că ea l-a iubit pe un alt bărbat. Și lumea mai zice că ar fi fost mai bine dacă bunica s-ar fi căsătorit cu celălalt bărbat, pentru că ea și bunicul sînt rude atît de apropiate, încît căsătoria lor e curat incest.

Altă lume zice că mama e copilul altui bărbat și unchiul meu e de asemenea copilul altui bărbat, care nu e același alt bărbat, ci altul.

De aceea bunicul altui copil e bunicul meu și lumea zice că bunicul meu e bunicul altui copil, dar nu al aceluiași alt copil, ci al altuia, și că străbunica mea a murit foarte devreme din cauza unui guturai nărăvaș dus pe picioare, dar că de fapt nu a fost moarte naturală, ci mai degrabă sinucidere.

Alții zic iarăși că nu a fost nici boală, nici sinucidere, ci de-a dreptul crimă.

Imediat după moartea ei, străbunicul s-a însurat cu o altă femeie, care avea deja un copil cu un alt bărbat cu care nu era căsătorită, și care în același timp era și căsătorită, și care a mai născut un copil după ce s-a căsătorit cu străbunicul meu, și despre acest copil lumea zice că de fapt era al altui bărbat, nu al străbunicului meu.

Cît era anul de lung, străbunicul mergea în fiecare duminică într-un mic oraș care era o stațiune balneară.

Lumea zice că acolo își făcea de cap cu o altă femeie.

A fost văzut chiar și în societate ținînd de mînă un alt copil, cu care vorbea chiar o altă limbă.

Cu cealaltă femeie nu a fost văzut niciodată, dar lumea zice că ea nu putea fi decît o prostituată din stațiune, deoarece străbunicul meu nu se arăta în lume niciodată cu ea.

Lumea zice că un bărbat care mai are o țiitoare și un copil în afara satului merită să fie disprețuit, pentru că acest lucru nu e cu nimic mai bun decît incestul, ci e curată rușine.

Zi de muncă

Ora cinci și jumătate dimineața. Sună deșteptătorul.

Mă scol, îmi dau jos rochia și o așez pe pernă, îmi iau pijamaua, merg în bucătărie, mă bag în vană, iau prosopul de mîini, mă spăl cu el pe față, iau pieptenele, mă șterg cu el, iau peria de dinți, mă piaptăn cu ea, iau buretele de baie, mă spăl cu el pe dinți. Apoi mă duc în baie, mănînc o felie de ceai și beau o ceașcă de pîine.

Îmi dau jos de pe mînă ceasul și inelele.

Mă descalț.

Merg în casa scării, apoi deschid ușa de la apartament.

Merg cu liftul de la etajul cinci pînă la etajul întîi.

Apoi urc nouă trepte și ajung în stradă.

La alimentara îmi cumpăr un ziar, apoi merg pînă în stația de tramvai și îmi cumpăr niște cornuri. La chioșcul de ziare urc în tramvai.

Cu trei stații înainte de urcare cobor din tramvai.

Îi răspund la salut portarului, apoi el mă salută și zice că e din nou luni și iar s-a terminat o săptămînă.

Intru în birou, spun la revedere, îmi agăț jacheta de masa de scris, mă așez la cuier și încep să lucrez. Muncesc opt ore.

Mama, tata și cel mic

Vă transmitem salutări călduroase de pe litoralul însorit al Mării Negre.

Am ajuns cu bine. Vremea e frumoasă. Mîncarea e bună. Cantina e la parterul hotelului, iar plaja e la doi pași de hotel.

Mama nu a putut să-și lase acasă ondulatorul de păr, nici tatăl pijamaua cea veche, nici mama halatul de casă și papucii ei cu ciucuri de mătase.

Tatăl e singurul care merge la cantină în costum și cravată. Mama nu îl lasă altfel.

Mîncarea gătită așteaptă pe masă, aburindă, iar chelnerița e din nou prietenoasă cu tatăl și asta desigur nu întîmplător. Fața mamei se posomorăște, îi curge nasul. Mamei îi pulsează o arteră la gît, mamei îi intră o șuviță de păr în ochi, mamei îi tremură gura, mama își lasă lingura în farfuria de supă.

Tatăl dă din umeri, tatăl se uită mai departe la chelneriță și supa i se varsă din lingură în timp ce o duce la gură, dar el tot își țuguiază buzele spre lingura goală și soarbe și-și bagă lingura adînc în gură. Fruntea tatălui e plină de sudoare.

Și cel mic iar a răsturnat paharul. Apa se scurge pe podea prin rochia mamei, copilul și-a băgat deja lingura în pantof, a rupt deja florile din vază și le-a presărat peste salata verde.

Tatăl își pierde răbdarea, ochii lui devin lăptoși și reci ca gheața, ochii mamei sînt umflați și fierbinți. „E și copilul tău, nu doar al meu”. Mama, tata și cel mic trec apoi pe lîngă o berărie.

Tatăl încetinește pasul, dar mama îi zice să-și ia gîndul de la bere, nici nu poate fi vorba de așa ceva.

Și tatăl îl urăște pe copilul ars de soare încă din prima zi, roșu ca un rac, aude în spate mersul tîrșîit al mamei și știe, fără să se uite măcar la ea, că și pantofii aceștia o strîng îngrozitor, umflîndu-i picioarele, la fel ca orice alți pantofi, că nici un pantof pe lumea asta nu e destul de larg pentru picioarele ei, pentru degetul ei mic, care e tot timpul sucit, zdrelit și bandajat.

Mama îl tîrăște pe copil după ea și mormăie o frază lungă cît tot drumul despre chelnerițe care sînt niște tîrfe, niște stricate, vai de capul lor, care nu fac nimic bun pe lumea asta. Copilul plînge și se lasă tîrît de mînă și cade, iar palma mamei lasă pe obrajii lui urme mai roșii decît arsura soarelui.

Mama nu găsește cheile de la cameră și-și întoarce pe dos poșeta, iar tatălui i se face greață de poșeta ei unsuroasă, de banii ei veșnic mototoliți, de pieptenele ei lipicios, de batistele ei mereu umede.

 Cheile sînt găsite în sfîrșit în buzunarul hainei tatălui, iar ochii mamei se umezesc din nou, și mama se chircește și plînge.

Și lumina pîlpîie și ușa e înțepenită și liftul se defectează. Tatăl îl uită pe copil în lift. Mama lovește cu pumnii în ușa camerei.

După-amiaza se doarme de-amiază.

Tatăl transpiră și sforăie, tatăl doarme pe burtă cu fața îngropată în pernele pe care le năclăiește în somn cu salivă. Micuțul trage de pătură, dă din picioare, se încruntă și recită în vis poezia pentru serbarea de sfîrșit de an de la grădiniță. Mama stă trează în pat, nemișcată, în așternuturile prost spălate, sub tavanul prost văruit, în spatele ferestrelor prost spălate. Pe scaun e lucrul ei de mînă.

Mama tricotează o mînecă. Mama tricotează un spate. Mama tricotează un guler, mama tricotează o butonieră la guler.

Mama scrie o vedere: aici se vede hotelul în care stăm noi. Fereastra noastră am însemnat-o cu o cruciuliță. Cealaltă cruciuliță, jos pe nisip, e pe locul unde facem noi plajă de obicei.

Mergem la plajă dimineața devreme, ca să fim primii, să nu ne ocupe altcineva locul.

 

Traducere de Cristel BALAȘ