|
Poetul cu mîna de
noapte
Îmi spune că s-a
născut a doua oară
Puțin obosit
Puțin toxic
Îl privesc și mi se
pare că are mîna
De noapte
Nu vorbesc metaforic
ci aceasta e realitatea
Ziua are o mînă și
noaptea altă mînă
Dar de data asta și pe
lumină
Mi se pare că mîna lui
a rămas aceea de noapte
Mai ales atunci cînd
gesticulează pe scenă
Cînd recită o poezie
știută numai de el
Cînd intră în sală
mirat
Că noi sîntem cei pe
care el i-a mai întîlnit
Pe care îi lăsase
Cînd a mers să
escaladeze vitraliile
Să le spargă cu rănile
cu sîngele lui
Noi sîntem
Prietenii lui
îngrijorați sau beți
La același simpozion
Unde cei mai mulți
mănîncă multă carne
Și beau țuică
Iar cîțiva beau doar
apă plată
Și mănîncă doar
crudități cu măsline
Și toți vorbesc
Și nici nu mai știu
dacă trăiesc |
