|
Visări în visare
Violoncelul este
plecat, este în luncă,
bea energii, bea note
împleticite
de la gîfîielile
rîului și tînjirea arinilor,
le îndoaie ca pe
nuiele și ies din ele
inele, cuie ,
potcoave, diapazoane de platină,
violoncelul promite
mult, mult acolo,
acum și în toate
îmbujorate vînturile,
am ajuns gelos, foarte
gelos,
ca violoncelul pe
violină,
dar iubita mea este
moartă demult,
sau ascunsă ca floarea
frumoasă în rîpa rîpoasă,
poate trăiește și eu
sunt un seminebun,
el, cu piciorușul bine
proptit
într-o focoasă cocoașă
de iarbă grasă,
reușind, cum-necum,
dulci revărsări, visări în visare,
eu, cu notele lui
groase sărut firul ierbii,
eu, cu cele subțiri
strig cu-cu prin livezi,
să zic, de-o vreme și
eu sunt plecat,
plecat-aplicat-aplecat,
stelele-ielele-mi fug
în departe,
unele vii, altele
moarte,
abia-abia pe mine în
mine cu icnet mă văd...
Un iepure șchiop
Rotiri subțiri țin
stelele în viață,
în nopți ai fost
auzit, insomnios, proscris,
pisînd piper la mașina
de scris,
a venit primăvara, ea
este o oaie
înfiptă în altfel de
roată,
vine vremea firului de
păr de cal
legat de acel picioruș
de cărăbuș,
bîzîind sună-răsună
gîndul de ieri,
pe cer, punctul este
pasăre beată,
pe pămînt, punctul
este iepure șchiop,
sufletul mare stă pe
vulcani înflăcărat
și ce ușor se evaporă,
s-a evaporat...
Afurisită ispită
Imaginînd cuvîntul
în formă de taler,
umblă lin, frățioare,
fă-ți cruce, cruce
prin care
sufli în eterul
absent,
vrei să-l împuști,
cuvîntul
te miruiește la mir,
urgent,
cuvîntul, afurisită
ispită,
a-l stîrni, a-l
îmblînzi, a-l milui,
cu ultimul cent...
Cinci odoare
Ploaia ploilor în
dreptate,
trufii, cuișoare, nuci
alburii,
sîrme înșurubate,
melcișorul, amicul
ploii,
sugestia sugestiei
tancului,
era să-și piardă
ritmul și capul,
din săltat, a jucat
apăsat,
clovnul, de-a
halaripul,
în pielea goală,
ploaia plodește, ucide
și spală...
II
Înciudat a plouat,
cum nu plouă niciunde
în lumile scunde,
ciocîrliei, chip de
cenușă,
i-au răpit apele
cuibușorul
cu zăbălicile cinci
odoare,
gheara-i în gît,
gata-i să se omoare,
tuturor adormitelor,
adormiților
de pe și de sub pămînt,
îngerul meu trimite-le
suflet,
suflet prin gînd...
În coliba unchiului
mort
Îngerașul pe umăr,
zeișorul în preajmă,
de azi, un poem,
frații lui,
care cum se vor naște,
eu iubesc favoarea
absenței rîzînd cînd
rîsul spumegă-n
spăngile trăsnetului,
cînd rîul îi merge
fumului pe urme,
cînd arinii bolesc
vertical tolăniți, ațintiți,
înfiorarea și farmecul
nu au palate,
nu și nu, sau au, cine
știe, căci iar sunt trimis,
fricălog, în coliba
unchiului mort,
domnul cu suflet din
fildeș și azimă, Tom,
acolo văd și ascult,
curge rîul, șarpe drogat,
sîsîind vetusteți,
fals filozof, eu clamez,
numai timpul prezentul
e timp și e nou,
înghițîndu-și, fălos
și fălcos, fulgerările,
doar pe dînsul, poete,
amar și fierbinte îl simți,
cum din săbii
ciuntite, de mireni, de sfinți...
Prin grătarul
luminii
Aluatul poemului fix,
amoros,
cînd poemul stă se se
nască,
stoluri de grauri
prin grătarul luminii
și toate perfecte
microfoanele
scribului,
ghemul din gheara
miorlăitoarei de pîslă,
pitpalacul de-a sila
însă încă nu se arată,
mierea luminii
aceleia, amară,
amară cuprinde, amară
alină,
dedusă suspină,
încă noroace, a fi, a
ne ști
ancorați în noaptea
înfloritoare,
noaptea care ni se
închină
cu tact, cu
aprioricu-i tact,
între figurativ și
abstract...
Altfel vremea e
moartă
Arătare în două
picioare
este mînzul pe care
îl călăream în
copilărie,
părinții mei nu erau
liberi,
eu și mînzul, crăpam
de libertate,
azi, trapuri prin
minte,
altfel vremea e
moartă,
dau vina pe viață,
pe artă, pe soartă,
mi-e dor de tot ce
ține de mînz...
Luna trece și tace
Risipiri cu iubiri,
doinindu-și mireasma,
sperios trifoiul
tresare,
pe căpriorul
șopronului,
se ascute coasa,
de așteptare,
la lizieră,
un sfîntul părinte
bate toaca de-o toacă,
dă-i înainte,
să nu cădem din cele
sfinte,
înserarea-înfiorarea
se furișează,
cîrlanul serii
cabrează,
luna trece și tace și
tace,
luna pe toți ne
lucrează...
Încă ard pe pămînt
Inițial din
premonițial, încă ard pe pămînt,
ca bătrînul nerod,
vreau să văd
cum, godăcel, se
trezește, se ițește el, Soarele,
cîndva, da, cîndva
m-am chemat altceva, sumerian,
îmi scărpinam
creierul, îmi pipăiam,
îmi solidarizam pielea
cu veșmintea sumară,
pif-paf, în curînd nu
voi avea nume,
pleosc, voi fi singur
pe lume,
fără răboj de zile,
fără seamă de ani,
plăvan între plăvani,
între bulgării vineții,
între cățeii
pămîntului și guzgani,
inițial din
premonițial, încă ard pe pămînt,
ajută-mă, clipă a
stingerii, să nu mă înspăimînt... |
