Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 7-8 (488-489) iulie-august 2006

POEME

 

Liviu GEORGESCU

Glaciuațiune cu Hydre

fluxul din țeast㠖 bolboroseli prin benzile magnetice –

magnetism atrofiat ca neghina cu gramofoane în gât

rămasele predici cu zale eufonice

hârâie florile de mucegai prin sticla ieftină a geamului

banalități sau filozofurii în câmpuri electromagnetice

pe nisipurilor mișcătoare

acolo gâzele își fac loc de încântare

cu nimic împănează totul

deși fuge de nimic cu lașitate

înainte de a-i diseca paradoxul înainte de a visa totul despre el

moartea reduce totul la praful nimicului     și cât de nimic este moartea

 

adevărata libertate e să-ți privești în oglindă adevărata figură   

să privești timpul în oglindă cum se târâie pe urmele tale

 

impostura galantă meșterește castele în orbul mușchilor moi

se trage prin ramuri de soi până în zilele noastre soioase

se lăfăie în blide cu lutul nears murdărit cu grăsimea vânatului surd

sub robă de purpuri se-ascunde cu dinții electrici

să foarfece pești tropicali ce scânteie sub ninsorile grave

să toace căluții de mare și dansul lor baroc – ceremonii genetice

cristalizând dorința în coregrafii divine

 

cu păr de lup invidia alăptează păpuși

taie coarnele melcilor și le suge sângele de catifea prin care au trecut

eroii antici

sugrumă vâltorile nesfârșite dintre pulsari

 

stârpește caii repezi alergând între pulsurile bătând în gongul de bronz

                                   al sublimului

 

lașitatea fuge de necunoscut

aruncă plase de păianjen peste morile ce macină făina zorilor unei noi

desfășurări  –  trepte de fosfor în creier și meduzele calcinate

în ițele acordului și contrapunctului

 

nebunia aruncă năvoade peste alămurile care-și varsă năduful de sidef

                              prin pâlnii de crisalidă

de unde melodia se hrănește din propriul fetus ajuns la naștere:

gravidități solare și morți victorioase

 

Apel inutil către lichele

 

îi recunosc sub dărâmături sau în turnuri de sticlă

ei vin prin piramide uscate și sfincsi orbi prin pușcării lexicale

prin gulaguri verticale și biserici pustii prăduite de hoarde

prin pulberea de macarale și nisipul aurorei

ei vin și timpul e coșul de gunoi pentru toate nereușitele

când în adâncul ascuns ca o cometă orbitoare

sufletul e o ligie spre altă religie

 

polenuri miraculoase adorm pe podul pe care trece un contramarș al morții  

clepsidre sunt vomate pe asfaltul rece văruite cu vânatul apusului

cristalul orb din care se îngrașă corpusculi entropici

 

îi acoperă ca o glugă suflarea caldă înroșită-n testicule

arcul voltaic dintre secreții doboară ca o avalanșă

 

 

imagini parșive din ecranele încinse cu mai multe fețe

dau târcoale prin humusul alb

cu steaguri frenetice și celule roșii extatice colindă

vitraliile nucleare     

încrețite pe vulturi ca foița de mică

 

 

pe acoperișurile lumii halucinația lasă în aer o dâră subțire

ca zgârietura pisicii sălbatice

vântul lovește în ziduri cu trupuri moarte

razele de lumină se înfig în carne ca paiele în sperietoarea de ciori

 

hydre rătăcite în somnul meu hydre și voci arse

prinse în zidul crescut în alăptări între miocarduri insomniace

și-n gândul mocnind

 

umbrele au început să se subțieze în pământ

ploi și-au uitat originea fulgere nu își mai știu drumul

aprind o lumânare în carnea catedralei

dar ruga mea se lovește de ceara informă

 

și eu trec prin fante tot mai înguste pe partea nevăzută

tunetul spulberă carnea de var și minciună praf și iluzie din manualul istoriei

aducând cele zece porunci aici pe marmura roasă de vaiet

                              și pași somnambuli

 

vinul împărtășaniei se acrește înainte de vindecare

 

Așteptare în var

 

licărul se varsă în scârțâit de cuirasă

ceață carnală ceață crudă

când țipătul păsărilor scapă în neant

valul dizolvă țărmul

schismele

și așteptarea intră în lemn

fumul se ridică în formă de cuiburi

printre sicriele dezgropate

în miezul deșertului

 

păsări se transformă în aburi în respirare

chipuri lunare epave prăbușite

în apa oceanelor cu reflexe de platină

devin trâmbițe pentru urechile îngerilor

blândețea deschide ce furia nu

vinul se îngroașă și prinde putere

netulbure înainte de vindecare

 

Glaciaiune cu umbre și greieri

Gravitația învinsă plânge la picioare

 

Tema

 

trece omul prin răscruci auzindu-și pașii în urmă ronțăind absența

gura norului se îngroapă în bălți enorme

rindeaua strălucește în vorbe lăsându-le fără form㠖

muguri desfigurați sub măști

 

Dezvoltare

 

de dor moartea se îmbolnăvi

 

Variațiune

 

trece omul prin răscruci auzindu-și absența

pașii în urmă ronțăind gura norului

rindeaua strălucește în bălți enorme de vorbe

spulberă cenușa mugurilor desfigurați sub măști

 

Cadența

 

trece omul cu umbra lui în brațe

peste paie de aur răspândite în patul de purpură

lasă în urmă tot ce l-a legat de pământ

ducându-se în orizontul de fărâme și ațe

 

Coda

 

arzând în case continuu se va acumula atâta lumină

că la un moment dat întunericul va fi învins se va dezumfla

se va zgârci și brusc va exploda în fărâme intergalactice

va fi numai lumină umbrele vor dispare corpurile se vor distinge

în funcție de luminozitatea lor de transparența și inconsistența lor

și atunci vom trece unul prin altul

 

și atunci ce se va alege din plăcerea de a te odihni într-un pat moale

sau de a sta meditând la umbră în timp ce totul strălucește în jur

din plăcerea de a fi răcorit de un val pe plaja încinsă

și de a te împotmoli în carnea sărutului și a zborului

când gravitatea învinsă plânge la picioare

 

Ascensiune

 

se aud sărbători în zăpada ce arde

mugurii se dezgheață ca irișii dintr-o carte

îmi acoperă privirea se urnește gheața devenind apă și lumină

morile macină făină transparentă peste nemișcatele fețe

mozaic de ploi prin punctul hoinar

caut ritmul     pătrund în curcubeu         în noaptea bizantină

prin tibia lui Dumnezeu

 

Glaciațiune cu chip de madonă

 

în luminișuri pe curcubeul meningelui roșia dâră de cuvinte

tipărește pe orizontul magic gazele-n zefir

muzica punctului algebra interioară

flori proaspete pe creștetul numerelor

în lăcașuri excavate în ou de pigmenții unei alchimii ascetice

picură noblețea cocostârcului în ascunzișurile deltei

și vuietul de argint al sfinților

nimic nu se transformă totul se naște

turnuri împotriva nisipului

cum lacrima se înconjoară de plâns eu mă învelesc de timp

 

totul aici e mișcare

felii de ploaie sapă adânc în pământ

cădere scurtă revelație arzând

gândurile mele sunt canale spre venele Tale ascunse

cenușa păstrată în urmă din fuga aprinsă

 

aud gongul iubirii în adormita culoare

când spațiul însuși e deformat de vânt de privirea Ta

alintând bătaia inimii mele închisă în colivii

 

cu tăcerea ochilor aș vrea să Te prind în lumina cercetătoare

în traiectoria pietrei azvârlite

piatra cu față de apă  în spatele căreia numai Tu cutreieri

și mersul Tău neamuțit

crește în mine ca o plantă usturătoare

 

 

piloni de lemn se sfărâmă în pumnul meu închis

când mă aflu sub acoperișuri întâmplătoare

în mări luminate

pești străvezii stârnesc muzica adormită în cristale

viole vibrând desțelenesc glasurile îngerilor

printre ieroglife

 

cimpoaiele verzi și flauți fermecați

învârtire de călușei

zarvă de tubă și oboaie

și dangătul capilarelor noastre pulsând pe plaja pustie

ne regăsim în ploi volatile

cu gâtul răsucit în ceruri pictate

 

 

purificați de îndoieli  

cu pluguri greoaie și târnăcoape nervoase     cu clopote

săpăm adânc gropile din cer

 

Ave

 

Din firide  pe celălalt mal DIN înălțimea de turlă
coboară la deal prin văile uitate să semene sămânță bogată

 

craii de curtea veche          păsări rare 

inorogi forfotind prin tencuiala istoriei

trăind în sfințenia faptei și sinceritatea gândului

înveliți în fumul de măslin care arde domol peste ochii lor

scăldați în mantrele nostalgiei

cu brațele de opal întinse peste cariile trecutului și viitorului

vulturi lipsiți de instinctul uciderii

fortărețe de stâncă intersectând conacele din veacurile ce vor

urma

 

absolutul își depune în ei ouăle fosforescente și iarba fiarelor

prin ei duhul blând și creator menține balanța acestei pustii

infestate     

măreția și frumusețea stau în blânzenie și fragilitate

supunere sub colții fiarelor până când bunătatea se încorporează

în biologia organică           

                    animal ațipind

 

vocile se umezesc cu vibrații       din Tibet înconjoară pământul

sunetul OMMMMMM       stalactită cu densitate de aer

picură în crăpăturile de mică ale nepăsării

visul și țurțurii sunt storși din valul senin

se scurg pe pământ

vântură nisipul colorat din care preoții refăcuseră lumea

 

vibrația crește și gândul devine zvelt    ciută prin hățișul de abur

atinge alt gând cu amprente topite

călcă pe ape     

 

                                        se pierd