Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 7-8 (488-489) iulie-august 2006

PROZA

 

Bigis-Fluor Neminis

Ad lunaticos

(post-elegie parodiacă)

’’Duminică ne va fi mâine !…”

(Dintr-o Scrisoare a lui Florațiu

către Moldovan  Ioan – se dedică și

lui Magdian-Gustav OTOSICA

  

                          Îți scriu, Prietene, de pe lângă Mogoșie…

     Firoscos oleacă și-eu, să’ți spun că… pe-aici, despre cel care-a murit

cândva  pe-alături - nici nu se mai știe că-a trăit…ce să mai zicem despre poezie?!…                    

         Mai-pământenii, toți, trăiesc furându-și jimbla – convinși, ca și altcând,

că viața  doar astfel trebuie să fie…:pradă. …Rime de nevoie – gându-ți să le vadă și nemetaforic! 

            Vorbesc, deocamdată, cu tine, Moldovane-Domn, dar și cu ,,celălalt…

            Nedomnule Dinosica D. Magdian, aducu-ți mărturie că nu știu-zău de-ai vrut să’mi

spui ceea ce zici, și mie;     ...dar aflu, tot de-acolo (de pe hârtie de ziar), că de la o vreme,

drace-poet, ai fi GUSTAV – metafora ta nominală;

      de fapt, pre versuri, și tu recunoști că-ai fi’ntr-un fel - ,,bolnav” de ducă…

      Nu că m-ar durea (scuză-mi, te rog, echifonia’n proză, dar poate-i poezie tot ce zic…)

plecarea-ți; și nici nu ți-o doresc, precum – o-dată, Macedonski (tot poet), poetului-sadea –

dar cred că-aș face-o lată!… ,,Serios” vorbesc – oricum n’aș plânge,

                               procletule din stea, ca pentru știi tu cine.

    Hai lasă, c’o să’ți treacă…:n’o să te faci tu bine, curând, cu HUMEOL; tratează-te cum

poți – precum poeții OMNES (vrui doar, firește, să nu mă repet ca ,,paronimul”) dând  pe

la cârciumi, cât mai des, ocol – flancat, eventual, și de toți câinii tăi ,,gustavi”…

   …Cum – care câini(?) : ,,comunitari”, care mănâncă și c…t!

       Și-eu, precum știi, mai astă-primăvară, vroiam să’mi caut Dincolo nevasta

                               și să dospesc, pe dedesubt, pământul.

       (…Ai mai citit, desigur, asta, pre versurile mele’n proză!)

        Mă lupt cu tine-acum, de-anu’ trecut /de-o vară’ntreagă (fie nerima), poeticește,    

        să’ți dau cu-o ,,foaie” peste bot, (dac’aș putea – și’n ,,c…e”, dar nu geloziac!),          

            pentru-o FEMEIE – Marea Metaforă a vieții ,,Tuturora”, nemairimând acum decât

   cu-o poză din ziare, CUR?… (Am vrut să spun  “de ce?”, și nu te mai gândi, ca prostul-

șnur, doar la sintagmatura ta - mânca-ți-o-ai cu floci cu tot!…))                

 

 

 

         …,,Poeta destinat㔠, cum bine zici; dar a mai spus-o cineva…

Baudelaire (se-aude, filonește, doar “Bodler”), tot bărbătește și divin, ,,mereu” (ca troponim –

regional sau și

de timp); că-a fost și-a ,,noastră”, SIC OMNIUM  va fi – mai mult și decât Dumnezeu!

         Atunci, prin ’83, DE BELLO MENTULACO,  tot astfel am citit-o și-am comparat-o,

(confer DICTANDA mea, pagina 80), cu ,,Sapho poeteasa” – rostit, o zic!…

         Dar tu ce crezi – că-aș fi gândit-o prost?!…  Însă titlul ei ( ,,DESPRE RĂZBOI”!) -

de pe copertă, clar,  propune deci – politic și veneric – asta…  ca și pe multe foi,

vocabula destulă (pe’ntuneic/ la lumină) dinspre troponimul meu, ,,populic”în latină, rimând și sen-

sual cu-o vorbă românească (“p…”), pe care-o știe toată lumea;

         …basta, ca să nu cădem în rimărie fadă!…

         Nu mă refer, poet ce sînt, doar la poeta din TOPAZ ; dar alt-ceva să’ți

spun aș  vrea,  mai ,,filozofic” să se vadă : chiar ,,fără haz”, cum zici, de-aș fi – și-având cumva dreptate,

Magdiane-tu, belea păgână…căci eu nu rîd când scriu decât arareori, plăvane, ci plâng –

                             adesea necandriu, chiar bând cafea!…

         Și-ai vrut, ușor, să’mi dai cu tifla, CUR?!… Ia-o  pe drum și românește -  la vocativ

 acum, dacă te cheamă ,,rima” de mai sus, pe jos!

         Cât despre ,,Sofiana”…,  dacă ți-a fost sau nu ți-a fost(?), meritul tău – dacă, firește,   

,,conul” i-ai văzut (eu, nu, decât în ficțiune!), gângav ce ești – ba chiar anost în tot ce spui

tu despre mine, proclet ai vrut prin cele două cacconime (de tine fabricate nefrumos),

                          să te răzbuni probabil  (și pe mai cine?…),  

       Sau poate… fiindcă te-a lăsat, fără să’ți spună nici “la-revedere!”.

           Totuși, sfatul meu: lasă-l dracu’ de cenaclu (,,conjugalic”), du-te și caut-o pe  Din-        

colo…  te-așteaptă, zău, sub clar de poeme cu-același titlu-conținut, scrise bine de tot - aș 

zice  chiar - ,,euri-falic”;  eu nu-s gelos, ți-am mai spus asta, pe ,,lieratura”(*) ta,                           

                      GUSTAV de latrinist ce ești și mâncăcios la lună!…

                            …Caută-ți nevasta, dacă te dai ,,orfeu”!…

      Pune pe tapet o cerere la ,,Mecu”(…vel Metecu/SECU- vrui să zic , Magdin,

cel care   - fortuit, rimează cu poeta ca și tine), și pleac㠖 nu te-oprește nimeni!

          Transmite-i salutări și de la mine, spune-i că eu nu vin curând… Mă bate-un gând,

          ,,nobelian”, să’ți spun de ce, de-aici – dar tac în pergamentul ăsta…

   Ca să revin la scriitura-ți din ziar :  poate că-i doar cățelul TERRIAN,  

 care te cheamă -        necum vreo stea ,,gallician㔠(sic) în Luteția să vă pupați… 

(Tot o metaforă vrui să com- pun , și nu te mai gândi, măi-nene, ,,comunitar” 

 și fără rost – ca Dulea’n izmene, de cati-

fea!… Și-ar mai fi pe-aici de consemnat un epitet rimant – pe care ți l-am spus și de la…                                     Dumbrăveni: ce-a zis de tine și Tănase-pedagog, predicativ, că ești “un p….” ;

        un  p….  inolfactiv și latrolog vel coprofag… Cu litere aldine sunt, însă, de la mine              

        - ți le-adusei din preavechime, ca un areopag ce mi-s                                                   

                un tribunal de rime și de merituoși poeți!    

                Ce dați(?), să vă mai spun ceva – dar despre mine-acum!…

               (Moldovan iar îmi dă flacără de drum, și pentru poemul-cesta - dar alt-ceva, de

        dor, vroiam să zic, spre știință lumii….

          :Eu, zău, m-aș prinde să cobor…(doamne-ferește,nu!), măcar de frumusețe, la Paris

itinerant – dar după ce, ,,galant” (de ce nu , și ea?),  m-ar petrece, pân’acolo, NICOLETA

      (troponim, desigur), femeia cu sărut sublim – și-o ploaie caldă, ,,rozarie”…

  …Să știți că  mi-e gândul, tot literatoric – “neanonim” acum, la o femeie mai concret㠖     

           neprozaică totuși ; s’o lăsăm, așadar, în somnu-i sticlos și frigid – pe cealaltă.

-      …Mi-e dor de-o stea de carne violetă (și  cu iz de pi-../ n’am vrut să repet, dar

astfel ieși),  nepoeticată  ;  sînt și-eu, ca toți poeții, ,,gustav” – bărbați

ce suntem și lingavi cu ,,pilda”, când e și curată…Luați-o cum doriți, gureș de exemplu – fără troponim -

    – pe ,,matilda” voastră, “sipid” vreau să zic…

          Precum anțărț, într-o revistă, ne-cerșetorul de cafea; dar și-alții, sau tot el, într- alta, 

      suiți pe PLAI de iarbă creață (nu ,,poci”să zic altfel, ca să nu rimeze); la fel

 - Ialomicescu                              din Spurcați, chemat la brazdă de nevoie –

pe ,,mogoșia” lui, din Câmpulat, cu boi nepuși la plug trăgând tractoarele’n 

 metaforă, scilicet-izd㠖 pentru nefilologi, calificați ca tine!

   Ce-am eu cu ei…când nici cu tine, Magdiane, sic, nu mai am decât o vorbă-aici pe

foaie să’ți mai spun…și chiar ,,nebun” de m-ai socoate, țin să ți-o zic

          (anunț-o și pe ,,Bramburica” - precum în «57/”03» mă-amenințai)…

   Să știi că’ți scriu chiar din “agendă”(…poet fiind, știi și tu – cred – ce’nseamnă, la

gerundiv plural, verbul acesta…)și meditez, pe-un stei – rimat, de unde dracu’or fi căzând

cuvintele-pietriș pe mine-așa… sînt o “legend㔠– deci  trebuie să fiu citit!

                …Căci nu mai vreau să mă mai ,,modestez” pieziș.

        Era să uit, candriu ce sînt acuma și de vin, alt gând sanchiu (…de nu’l citisei,

printre rânduri, pe textul meu d’anterior la “…Câmpuri”) : că visez, de-aia – cred că și devin

                  ,,obidios” – AD ASTRA SIC NOBELIANA!

               …Poate că doar “asta”, măi nea Cutare din Osica te va fi deranjat…

                   (Știu eu destul de ce te-ai rățoit la mine tu – dar nu pentru  poetă și

nici pentru  limbajul meu spurcat…  ci pentru  Ștorf – un omonim propriu cu mă’ta, 

 metaforic rudă și  cu tine; să’nchidem însă, rana…)  …De-aia nu vreau, ca tine, să(mai) mor…

           …decât doar dup’o săptămână’ncaltea de petrecere, cu cartea mea, prin Stockholm  

  și prin Oslo..  (Tot din ziarul tău ,,furai”, docent, ortografia-sic orașelor acele…))

       Și cred că nu-s cai verzi - ce zic - va fi chiar drum de pegași necastrați spre stele!...

 

                 De senectute nu mi-e dor și nici de tinerețe…

            ‘Mi-e bine precum sînt – prin cârciumi să’i ascult pe pământeni…

             să plâng, discret – la nevederea lor – de frumusețe.

             Să mă mai nasc o-dată, zău, n’aș vrea – mi-ar fi drumul, poate, prea și mai greu

                         s’ajung Aici …când și-așa tot am eu destulă necărare pân’la Stea.

             Sătul de lumea, largă, prin care trec de-a dura, fiindu-mi doar al meu și-al tuturor

             plecați pe Dincolo – ca să se’ntoarcă’n Deal, în Bărbătești, sau și la Richițele!…

             Văd stele ,,turcheze”,  (poate  m-o fi lovit vreun bidiviu cu copita’n cap),  le văd

             ‘nălțânu-de din mine și coborînd pre vers – ca să mă lumineze;

                         vin să’l adap Aici – pe cine(?), uite că nu știu!…

                        Mi-e tot mai greu să cred că Florea-tatăl a murit într-adevăr

– îl văd pe prispă stând, marmoreat, de vorbă cu un cal…nu știe ce

să creadă (…”Poate-o fi’nviat ăla ciuru –it de gloanțe’n Păduroiu?!…”),

dar a venit pe sală și Chiva,  pe care-o’ntreabă tot nedu-                                       

merit: “Sau Bigiu l-a adus de UNDEVA?!…”  Nu poate, deocamdată,

să pronunțe cuvântul “Univers” -  nu’i rimează lui tăticu vocabula-ceasta!

   Ciujdit cum stăteam de după ,,rimă”, pe după gardu’ lui nea Retu – ca să fim totuși

mai clari - (tot o metaforă, desigur),  instantaneu  răsar ca din văzduh și eu;

          (sărisem gardul), adast un pic –m’apropii totuși, m’așez alături…să’i ascult.

- Tăticu nu mă recunoaște, fiindcă-s mai alb ca el cu mult…

    Chiva, cumva, mă bănuiește – fardul de ani mi’l mai văzuse – și moș Andrei; care pri-

vea , din curtea lui, ,,povestea”…dă sfoară (pe mobil, probabil) întru tot neamul băștinaș.

-            Bundrenii toți, bătrâni și noi, se-adună ciuci – ca la izvor, să mă revadă…

   (Zău, dacă vă mint:  nici n’aș avea ce povesti, de n’ar fi fost încoclețite toate-acestea!)

            Dar ei, ca poetâni ce sunt, apoi  se pun – firește, de-ale lor – pe sfadă, sau și despre

   Cal…însă nu mai știu ce tot vorbeau, românește desigur;

             doar Sandu, care e mai sceptic, se uită câș…

               El stă pe scări; deloc uimit de ceea ce vedea, nitam-nisam își dă prin gând – să’l      

  ia  de nări, (mă’ntreabă dacă ,,e dresat?…”), și să se dea cu el în slăvi măcar pân’la…

    …unde-avea el de’ntors pe dos o stea de carne pe Chiu Gârlii’n Bărbătești.

             “Stai, mă frăție, (propun spășit), acesta nu-i Mircea… să te duci cu el doar pân’la    

  Rîpeanca; să știi că’l cheamă  PEAGU(!),  și-o să te răstoarne – te rătăcești, dracu’,  prin

  Olymp, tu!…” /   “Ietă și-ăst-acu’!”(mă’ntoarce frate-meu ca la Ploiești, unde-a făcut ar-

  mata)… “N’am mai văzut și-eu cai la tata’n curte?!…Tu chiar mă crezi proost? – păi-ce,

  mă, n’am fost și-eu pă litoraal?!…”  Și tace nervos, uitându-se prin timp la cei din ogra-

  d㠖 morți de-mult; îi răspund că ,,poate, prin militărie”…doar ca să rimeze, că-altfel nu

  se știe. Dar el rîde-a fleanca, tot a poezie:

         “Peagu? – ‘ț-ar al dracu’ nume!…colegu’ăl-al tău dă pă Moțoiești, care-i și cam….”

         (Dar nu zise cum, treaba lui - de ce…se gândea la ham să’l pună pe roib.)

“Dar n’ajunge, cried - ce zîci tu dă Constanța?!– nici pân’ la Fetești, la soru-mea Mioara;      

    …Pân’la Mița’n Vale, să zîc și-eu că… duuce…”

              (“Ba la Constanța, sigur, ajunge!…”: l-am întrerupt eu știindu-mi destinația

poș-tală; coborîsem, vez-că, din vremea basnei – pe foaia-ceasta…vrui chiar să zic rimant -

              amant  “în poal㔠– m-o citi, poate, și Literatornița din Capitală.))

         Frate-meu Sandu, tot nerătotit,  (nu vrea să creadă’n poezie și basta), mi-o zice clar:

        “’Ț-ar ăst-al dracu’!… Tu nu vez’, mă Bigiule, că e rânaaci?!.. E .rânaci, mă!…   Și

              mai zîceai că nu-șt’unde-ajunge, la…;  te c..i pă tine, dăgeaba!”                                    

    Mă uit și-eu să văd care-i treaba – că Sandu se holbase (nu pe “foaie”!), și-observ -

            observ  abia acum că  Peagu n’are  “c…e”, nu le are pe-amândouă la vedere…

            trebuie să’i spun lu’ nenea, măcar că prea mare plăcere nu’mi face:                                     

               “Mă frate-meu, când să trec de Malu,’ndrept la DRĂGHICEȘTI…”   

         (Și-al dracu’ să fiu și-eu de scriitor – dacă vă mint : numele-acesta ,

,,breaz”,  există și la noi, dar nu pe DEAL!))  “…ieși, mă, din tufiș unu’, taman mă pișam,

un căcăreaz de om – cred că de-al lor…” (“D’al cui, mă?!”)  “…De-al milițenilor –

cum i s-a’ntâmplat și lu’ tăticu!… și…

 se repezi la cal, cu bisturicu’ –zău!…nu cu baioneta, ca la Păduroiu.

Nu știu-acuma dacă i l-o fi mâncaat…” /   “Ce să’i mănânce, mă?!…”: se miră 

 frate-meu, cu tâlc, uitase pesemne despre ce discutam; nici eu nu repetai cuvântul

potrivit –.(mânca-mi-l-ar nenea Gustav și pe-al meu, ,,c…’”!))  / “Mă Bigiule, tu ești(?!)…”

        “Ba nu-s’ deloc – uite că scrie și’n jurnal!…”   

         Scot, ce să fac(?), de la brâu , mândru de mine – ca  făt-frumos,

OBSERVATORUL CULTURAL ;  se uită Sandu-fratele pe cele două pagini late –

 nu chiar ca pisica’n calen-dar, că politică și el citește(!)…  dă din cap, nu’i vine-a crede

ce zărește: numele-mi (pro)  

(pro)scris, aldin-italic, întreg – și pe pe prima foaie.

              Ridică, hâtru – fiindcă pricepuse tot, ochii de pe ziar…întreabă:

              “Care Marian, mă, vru să țî-l castreze pă roib…a lu’ Miliceanu?!…”

             “Nu știu, mă, de cine zici tu – că Sosia-Meus nu ma’ e președinte.”

             “…Știam și-eu asta; lasă-l dracu’ p’ăla!… zîceam d’a’ lu’ Mielcioiu sau d’a’lu’

        Sibiceanu – mă’ncurcai și-eu la cuvinte…Nu mă pusăși tu(?), ca să rimeze?!..”

                      Să nu’i bată pe-ăia, și nevinovați, (doiu’ fiind chiar scriitor – tot de pe Deal

        înspre Cotocu), replicai spășit cumva:  “Nu, mă frăție… lasă-I la locu’ lor pe bieții;

        d’altcineva-i vorba…Coleus, cred – un vintic, mă, p’aici pe la Noi, ca și’n poezie;

        nici nu știu cum îl mai cheamă, clar, Osiceanu parcă!…”                                          

                   “Băă, tu iești iar (…)?!”  Și’i fu rușine lui frate-meu să mi-o mai spună,

toat㠖 treaba-ceea nerimantă’n elegie, despre Poetul  ALTIOR  din Ipotești;                             

       dar asta n’are legătură-prea cu  ceea ce vroiam să spun…                                                  

           Și ce să vă mai povestec, oniric, de pe DEAL?! –

             …Cobor pe foaie’n jos, poate și din revistă, să’i zic lui Sandu Flor-Antonu  că…

  :nici atunci n’am fost/eram ca și-acum, dar mai ales că …PEAGU nu e cal de-ăla româ-

  nesc, să aibă și “c…e”(,)    nu mi l-a castrat Caciu din Osica… mi l-a’mbuiestrat și mai

  mult – există…posed o herghelie de pegași – pe care’i voi duce pe mogoșia mea,        

         din Comuna COCU-RICHIȚELE;                                                                                 

         să mănânce iarbă creață (care e tot poezie) și grăunțe clitoride…

               …Pentru-a’mi fi mai spornic drumul (greu) spre stele, calde, NOBELIDE!…

                      M-o crede/ nu m-o crede…treaba lui, și visul meu – care se stinse-aici , fără

       final; duios – fiindcă n’am mai trecut de mult pe-Acasă  și mi-e temă că, până mor,

       n’o să mai ajung pe-Acolo!.. (:Labiș, acum!…desigur el, dar și-eu aș fi putut s’o zic -    

       în proză, la patru  ,,luștri” când aveam, și tot de-atâția n’am mai fost.  

                       L’aceeași masă (câte rime!), dragă Moldovan… (fă și tu pauza, când mă ci-   

      tești), sînt iar – și’mi vine, tot așa, să plâng discret…cum îți scriam (“labuntur anni”,

      trei deja), și tot de pe agendă ți-o dedic, duminical  (pe 19 a Zecea)…

                   Revin pe textul vechi, deloc banal, din București…

                  “Ani de lanțuri 27, nu mai pot…”  et cetera

(:pastișă din Florațiu, de pe-atunci                                                                            

      - când tot o noapte-avea pe suflet…

                   Styxul și el “îngheață de-un ger ascuțit…” (:AD TALIARCHUM - parcă  -

        Horațiu-a zis ,,la fel”? … nu l-am pus eu să scrie versuri, boghet, ‘naintea mea!),

                   Făcându-mi pod până la  BUNII mei, alături de care, negreșit, voi sta!…

                   “Statuie”-am vrut să spun – căci sînt deja poet.

                   (bigis-fluor neminis – dup’o lectură, tot morbidă,

                               “Z.l.” 73/”03, pagina 3 – cabalerii…*)

 

                     Gânduri de vastă dimineaț㠖

trezit la

viață

și lumină                                                                                                                                                                                               

              de ANTON-SEBATIAN FLORAȚIU– la ora 5

din 11-a Zecea,

 Anul Cinzeșpatru  

(…*)  Nota bene – bibliografie ,,suplimentară”:

1. VATRA (Târgu-Mureș), nr.1, ianuarie 1996, pp

2. FAMILIA (Oradea), nr. 7-8, iulie-august 2001, pp 115-122

3. “DILIGENȚA ROȘIE”- cu lunetă oarb㠖 (Drăghicești-Vale), nr.(plural despre

Florațiu) 53, 57-58/ văratice 2003, p 4 iterativ

4. OBSERVATOR CULTURAL (București), nr. 173,  17 – 23.06.2003, pp 6-7

5. FAMILIA (Oradea),  nr. 7-8, iulie-august 2003, pp 54-62

6. Al. MINCIUNESCU-Ștorf,  Vervă și vulgaritate  (despre el însuși, probabil) –

în  Revista ,,ICARUS” (Manoilești-Deal), nr. 30/ 2-8 august 1995 (Anul  XXVII);

Cărți romanești comentate de (…)  - confer și “PRECUVANTAREA”  pp                 

7. Literatornița Christa Bunațiu,  Ante scriptum,  tot în ,,ICARUS” – ’93,  pagi-.  

na 2 (pe vremea-ceea, dar antepenultimă hic et nunc), cităm:“…dăruit har domnu-lui

și valoros ca scriitor idem epistolier”…

                           (despre Florațiu, desigur – așa zis-a Pitia!))

      Nota Bigis :  Care dintre cei  doi, collegi-signatari (dar lupul GRASS, redactor

pro-șef) la Revista ,,ICARUS”, va fi având într-adevăr dreptate – hoc est dilemma!

 

                                                            de pe lângă Mogoșie, 14.10.”03

                                            19-20 vel 25-26 a Zecea, idem – redactilografie

                                              28 Octombrie,  data cursuală către FAMILIA

                                                         și  Ziua  Fiicei  lui FLORAȚIU

                                                      printură din aniversara lui – 25 aprilie 2004…

                                                      pro conformitate dualis nominis ASF-BFN,

                                                      signaculum propria manu :