Revistă de cultură

fondată în 1865 de Iosif Vulcan

Apare la Oradea

Seria a V-a

Nr. 9 (490) septembrie 2006

SCRIITORII ȘI SECURITATEA

 

Vasile DAN

Recunosc, cu suferința am o problemă morală

Nu națiunea are o problemă morală, ci doar unii dintre noi. Iar „a avea o problemă moral㔠nu trebuie neapărat tratat ca o mare nenorocire. Cred, mai degrabă, că e mai rău să n-ai nici o problemă morală. Să te crezi tu însuți imaculat, ferit de orice păcate mai vechi sau mai noi, incoruptibil, decît să ai una pe care să ți-o mărturisești ție însuți întîi, apoi altora. Să o analizezi sincer, chiar dacă dureros, de care apoi să scapi finalmente vindecîndu-te ca de o boală grea. Aceasta-i problema: să degajăm din noi acest sentiment apăsător, insuportabil, ca o fatalitate, că a fi trăit cei mai mulți ani ai vieții noastre în comunism, pînă în 1989 – ei, da, și coabitat, uneori nu neapărat insuportabil (cum altfel?, biologic au fost doar cei mai frumoși ani ai noștri în pofida contextului), alteori, în schimb, ca într-un iad pe pămînt - ar fi fost un păcat de moarte. Unul, să zicem, ca în Biserică, îndreptat direct împotriva Sfîntului Spirit (Duh).

Îl desfid pe oricine îmi spune astăzi, și care în decembrie 1989 a avut aproximativ vîrsta mea (41 de ani) sau e mai mare, că nu și-a intersectat deloc biografia, opera, cariera lui cu sistemul omniprezent comunist. Sigur, în proporții diferite, cu efecte asupra lui și a operei lui diferite. In funcție de caracter, șansă, abilități personale. Cu trei excepții: sinucigașii (inclusiv cei care și-au castrat vocația, inclusiv literară), deținuții politici (ei sînt însă o variantă, cel puțin social, a sinucigașilor) și fugiții din țară în neagra străinătate. Eu, din această perspectivă, recunosc cu suferință, la care nu mă zgîrcesc, c㠓am o problemă morală”. Dar de m-aș fi născut eu, precum noii noștri procurori, ceva mai tîrziu? Bunăoară la sfîrșitul anilor ’80? Mai vorbeam eu astăzi așa?